Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

MIHAI ISPIRESCU SĂRBĂTORIT DE ROMFILATELIA LA 50 DE ANI DE LA DEBUT

Joi, 19 aprilie 2018, Romfilatelia a sărbătorit alături de dramaturgul Mihai Ispirescu cei 50 de ani de la debutul său pe scena Teatrului Nottara. Evenimentul s-a desfășurat în foaierul Teatrului și alături de colegi și prieteni ai artistului a fost lansat întregul poștal purtând imaginea acestuia. În acest context, Romfilatelia a continuat seria de întreguri poștale Oameni, fapte și valori.

Doamna Marinela Țepuș, Director al Teatrului Nottara, a făcut oficiile de gazdă, salutându-l pe Mihai Ispirescu, prieten al teatrului, al tuturor actorilor și al regizorilor, unul dintre marii dramaturgi ale cărui piese au fost jucate cu precădere pe scena Teatrului Nottara.

Acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură din cadrul Academiei Române, a dorit să precizeze că prietenia cu Mihai Ispirescu, care durează de peste 55 ani, l-a convins că acesta este unul dintre scriitorii importanți, care a reușit să creeze proze bune și colorate. Mai mult decât atât, și-a amintit cu plăcere despre prietenia apropiată pe care au avut-o cu regretatul Fănuș Neagu.

Conf. univ. dr. Ioan Cristescu, Director al Muzeului Național al Literaturii Române, de asemenea apropiat al dramaturgului, a declarat că Mihai Ispirescu este un om cu o valoare supremă și un dar fundamental – prietenia și se numără printre cei zece dramaturgi importanți ai României.

Doamna Cristina Popescu, Director General Romfilatelia, a reamintit tuturor celor prezenți că Romfilatelia este alături de oamenii de cultură din România, iar în anul Centenarului Marii Uniri sărbătorește personalități marcante, care vor rămâne în mentalul colectiv inclusiv prin intermediul întregurilor poștale din seria Oameni, fapte și valori.

„M-am născut și am trăit o bună bucată de timp în Ploieștii lui Caragiale, ai lui Nichita Stănescu, ai lui Eugen Simion. Domniile lor m-au învățat că trebuie să simt enorm și să văd monstruos, că adjectivul poate face să deraieze trenurile și verbul bine complimentat poate să devieze crivățul ce bate dinspre Moldova spre Valahia. Iar sfatul profesorului Eugen Simion l-am avut și-l am mereu în minte Trage comedia spre zona de umbră și suferință a lumii acolo unde s-a instalat pe neobservate tragicul existenței. Și de la ruși am învățat, pe lângă consumul de Krepkaya Și Stalinskaya, de la Dostoievski la Gogol, că literatura e viață pre moarte călcând, că asumată precum credința biblică în Cel de Sus, ea ne poate feri de cursa vânătorilor și de cuvântul tulburător, cu ea vom putea trece mai ușor peste vasilisc și aspidă, vom înfrunta leu și balaur și sub aripile ei vom nădăjdui. Se împlinesc, iată, 50 de ani de la debutul meu aici la Nottara pe scena din spatele nostru și vreau să spun acum că se împlinesc 55 de ani de când am onoarea să fiu prieten cu domnul Eugen Simion, academician, profesor, iubitul meu prieten. Îi mulțumesc încă o dată doamnei director Marinela Țepuș, care cu ospitalitatea cunoscută ne-a găzduit și de data aceasta acest eveniment foarte important pentru mine. Sunt emoționat pentru că atribuirea numelui meu unui asemenea exponat din arta străveche a timbrului, o consider o înnobilare. Vă mulțumesc doamnă director, vă mulțumesc domnilor. Mulțumesc călduros celor care au binevoit să-și aplece atenția și asupra smeritei mele treceri prin timp, distinsei doamne Cristina Popescu, Director General Romfilatelia, domnului Ioan Cristescu, Director General al Muzeului Național al Literaturii Române, neobosit mereu în serviciul credincios al literaturii și artei românești” a declarat dramaturgul Mihai Ispirescu.

La finalul evenimentului, invitații au fost invitați să semneze panoul filatelic dedicat lui Mihai Ispirescu, care va rămâne colecția personală a dramaturgului.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search