Romfilatelia continuă seria evenimentelor filatelice aniversare dedicate poetului național, născut în urmă cu 170 de ani, prin introducerea în circulație, luni, 15 iunie 2020, a emisiunii de mărci poștale Mihai Eminescu, poet al credinței neamului românesc.
Anvergura de poet creștin a lui Mihai Eminescu (1850-1889) este definită chiar de convingerile personale ale scriitorului, exprimate într-o frază istorică: „Biserica este mama Neamului Românesc de totdeauna”.
La sărbătoarea Paștilor din 1881, într-un articol din ziarul Timpul, Eminescu scria următoarele:
„Și iată bat la poartă cu degetele moi florile primăverii și unde acum cinci sute de ani turmele lui Bucur ciobanul se pierdeau în orizontul șesului, astăzi mii de grădini contrastează în tânăra verdeață cu zidurile bisericilor; iar duiosul ritm al clopotelor ne vestește vechea și trista legendă că astăzi încă Hristos e în mormânt, că mâine se va înălța din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicându-și fruntea sa radioasă la ceruri. Iată, două mii de ani aproape de când ea (Evanghelia) a ridicat popoare din întuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia Fiului lui Dumnezeu e cartea după care se crește omenirea”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, într-o cuvântare rostită în 2014, la Academia Română, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, afirma despre Eminescu: „Atașamentul, respectul și admirația lui Eminescu pentru Biserica neamului, pe care a văzut-o mereu prezentă în dezvoltarea culturii și identității naționale a poporului român, le-a dobândit din familia sa, de la surorile mamei sale care erau călugărițe… Așa s-a familiarizat el de foarte timpuriu cu slujbele și cântările bisericești, reflectându-le mai târziu în unele din creațiile sale, în care folosește metafore inspirate din universul liturgic ortodox, ca de pildă în poezia Rugăciune”.
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie,
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!
Ca o expresie a manifestării credinței și patriotismului, la vârsta de 20 de ani, la marele praznic al Mănăstirii Putna, aflată sub protecția Sfintei Fecioare Maria, poetul se adresează astfel participanților: „Românii în genere serbează ziua Sfintei Marii, vergină, castă și totuși mama care din sânul ei a născut pe reprezentantul libertății, pe martirul omenirii lănțuite, pe Christ” – și spune mai departe poetul „Christ a învins cu litera de aur a adevărului și iubirii, Ștefan cu spada cea de flacără a dreptului. Unul a fost Libertatea, celălalt apărătorul Evangheliei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ștefan, pe mormântul creștinului pios, al românului mare.”
Ambele timbre ale emisiunii au valoarea nominală de 8,50 lei. Pe unul dintre acestea se regăsește un bust al lui Mihai Eminescu aflat în curtea Mănăstirii Putna, alături de imaginea mănăstirii. Celălalt timbru este ilustrat cu un detaliu al statuii lui Mihai Eminescu, care poate fi admirată în fața Ateneului Român din București (operă a sculptorului Gheorghe D. Anghel), alături de primele versuri ale poeziei Rugăciune. Pe plicul „prima zi” este reprodus integral bustul lui Mihai Eminescu de la Mănăstirea Putna.
Romfilatelia mulțumește Mănăstirii Putna și Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic, din cadrul Primăriei Municipiului București, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.