Miercuri, 25 martie a.c., Castelul Peleș a găzduit o serie de evenimente prilejuite de aniversarea Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României, în cadrul cărora au fost decorate personalități marcante ale vieții publice, dar și o serie de instituții culturale și de învățământ din România și din Republica Moldova.
Pe această cale, Romfilatelia are plăcerea să anunțe că printre aceste personalități s-a numărat și directorul general al instituției, doamna Cristina Popescu, decorată de Principesa Moștenitoare Margareta cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul societății și în frumosul univers al timbrelor românești.
Ceremonia de decorare a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleș, începând cu ora 17:30, fiind urmată de o recepție și un dineu oficial în Sufrageria de Stat a Castelului.
Dineul, organizat într-o atmosferă emoționantă, s-a bucurat de prezența președintelui României și a primei doamne, E.S. Klaus Iohannis și Carmen Iohannis, Guvernatorul Băncii Naționale a României, Acad. Mugur Isărescu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, directorul general al Teatrului Național București, Ion Caramitru, președintele Senatului Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca,
Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, personalități ale vieții academice și culturale naționale, dar și oameni ale căror reușite și succese au dus numele României peste hotare și au ajutat la consolidarea unei imagini de recunoaștere despre poporul român.
Această distincție este o onoare pentru Romfilatelia, o înaltă apreciere a unui management de succes și o mărturie a tuturor rezultatelor bune pe care timbrul românesc le-a obținut de-a lungul timpului. Totodată este un veritabil testimoniu că în ciuda impactului tehnologic modern, care tinde să desființeze tradițiile, timbrul rămâne o reală și materială prezență în trăirea noastră, renăscând în noi modalități de realizare și prezentare, și fiind în continuare un veritabil însemn de stat, un valoros instrument al diplomației publice și un mijloc eficient de comunicare, fără bariere în timp și spațiu.