Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Marky & Friends

Timbrele au un atu în faţa altor produse pentru copii și anume, ele spun poveşti despre aproape orice aspect al omenirii – artă, ştiinţă, cultură, istorie şi natură, răspunzând astfel curiozității de a descoperi lumea înconjurătoare și stimulând creativitatea în procesul de cunoaștere al acesteia.

Din pasiune sau din simplă curiozitate, mulţi dintre noi au răsfoit măcar o dată filele  unui clasor. Câte evenimente importante, câte personalități renumite și capete încoronate, câte imagini de poveste am descoperit ascunse în filele de clasor, prin care am reușit să călătorim cu ochii minții pretutindeni și să păşim astfel într-un univers propriu.

Copii fiind, mulţi dintre noi am remarcat primul timbru pe plicul unei scrisori, stârnindu-ne astfel interesul pentru acest mic petec de hârtie și poate chiar fiind tentați să-l păstrăm pentru a-l studia cu atenție.

https://www.youtube.com/watch?v=i8PezpiTftY

Unii dintre noi au avut norocul ca părinţii sau bunicii să ne iniţieze în acest domeniu, să ne arate timbrele frumos colorate şi să ne dezvăluie povestea lor. Nu aveam voie să le atingem, ci doar să le admirăm împreună cu ei, însă uneori ne furişam şi deschideam cu multă grijă clasoarele, pentru a le descoperi misterele și a fi părtași la lumea fantastică pe care acestea o spuneau.

Mai târziu am aflat de existența plicurilor filatelice și am descoperit schimbul de timbru, lucru care ne-a facilitat accesul la timbrele „străine” și ne-a extins astfel orizontul de cunoaștere. Astfel, am descoperit colecțiile tematice, universul nostru filatelic începând să se diversifice și să se împartă pe țări, animale, flori, scriitori etc. Ne-am transferat astfel pasiunile și în filele de clasor, bucuria noastră crescând cu fiecare timbru nou adus colecției proprii.

Marca poştală reprezintă o sursă necontenită de informații, ce sunt la îndemână pentru educaţia copiilor, putând chiar sprijini orele de curs și procesele de învățare. Astfel, publicul tânăr are acces la numeroase informații, pe care le procesează și le încorporează în propriul sistem de referinţă, urmând a le aplica ulterior ori de câte ori este nevoie.

Avem convingerea că tinerii și copiii ne vor demonstra că tânăra generaţie nu este preocupată doar de tehnologie, internet și rețele de socializare, ci va descoperi minunea de a cuprinde, clipă de clipă, o lume într-un timbru.
Din „învățăturile” prietenilor lui Marky:

  • „Ce frumoase și magnifice sunt timbrele!” (Iulia-Maria Lăpușan, 10 ani)
  • „Timbrele îmi țin loc de prieteni.” (Ionela Violeta Dănăilă, 12 ani)
  • „Cu ajutorul timbrelor puteam să fiu oricine și să fac orice.” (Ionela Violeta Dănăilă, 12 ani)
  • „Timbrele îmi sunt alături oricând, nu se supără pe mine și mă ajută să-mi îmbogățesc imaginația descoperind mereu lucruri noi.” (Ionela Violeta Dănăilă, 12 ani)
  • „Timbrele sunt pasiunea mea.”” (Isabel Salcedo, 13 ani)
  • „Îmi îngrijesc clasorul și țin foarte mult la el și la timbrele care se află în el.” (Isabel Salcedo, 13 ani)
  • „De fiecare dată când îmi deschid clasorul și mă uit la el parcă prinde viață și fiecare timbru din el este o carte, iar clasorul îmi spune povești din fiecare timbru.” (Isabel Salcedo, 13 ani)
  • „Cei care nu înțeleg frumusețea timbrelor nu o vor înțelege nici pe cea a altor lucruri.” (Isabel Salcedo, 13 ani)
  • „De când călătoresc prin lumea timbrelor, am acumulat multe cunoștințe văzând informațiile de pe timbre.” (Filip Țuțu, 10 ani)
  • „Arta filatelică” (Liliana-Elisa Tăbăcaru, 11 ani)
  • „Răsfoind clasorul îmi dau seama că în aceste imagini este întruchipată o micro-enciclopedie ce curpinde date, cifre, informații din diverse domenii.” (Irina Ciobănașu, 10 ani)
  • „Îmi plac timbrele pentru că pe ele se află multe imagini care mă surprind, iar de la ele învăț data nașterii scriitorilor, poeților, pictorilor etc.” (Diana Ungureanu, 11 ani)
  • „Dragele mele timbre,

Vă prețuiesc foarte mult, știind că sunteți foarte interesante. De la voi învăț anii în care se nasc și mor scriitorii și pictorii, dar și numele diverselor animale și păsări sau flori.
În preajma voastră ma relaxez și întotodeauna ma bucur de voi.
Vă ador, timbrelor!” (Diana Ungureanu, 11 ani)

  • „Eu călătoresc în timp cu ajutorul clasorului.” (Rareș Ștefan Iaschiu, 12 ani)
  • „Filatelia te fascinează și te obligă să te documentezi … să cunoști noi locuri, plante, animale.” (Rareș Ștefan Iaschiu, 12 ani)

 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search