În fiecare an, la 1 octombrie, în peste 70 de tări se iluminează în roz clădiri reprezentative.
Fundația Renaşterea a organizat, marți seară, a 19-a ediţie „Iluminare în roz” – gest simbol al luptei împotriva cancerului de sân, prin iluminarea în roz a Ministerului Agriculturii din București.
Conducerea Fundației Renașterea – Mihaela Geoană, Președinte, Cristiana Copos, Vicepreședinte și Ambasadorul Andreea Esca – au fost, alături de Petre Daea, Ministrul Agriculturii, gazdele unei seri emoționante dedicate aniversării celor 18 ani de activitate a Fundației, dar și pledoariei pentru lupta femeilor pentru viata lor și redobândirea sănătății.
Ambasadorul Fundaţiei Renaşterea, Andreea Esca, a amintit că au trecut deja 18 ani de când a luat naştere programul de prevenţie şi depistare precoce a cancerului de sân iniţiat de Fundaţia Renaşterea.
Prezentă la eveniment, Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii, a felicitat Fundaţia Renaşterea pentru perseverenţa de care dă dovadă de 18 ani în acţiunile pe care le derulează şi care duc la salvarea vieţii multor femei.
Ministrul Sănătăţii a precizat că e nevoie de o continuă educare, de informare şi prevenţie în domeniul oncologiei.
Preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Mihaela Geoană, i-a oferit Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, o diplomă de recunoştinţă pentru generozitatea de a găzdui a 19-a ediţie a „Iluminării în roz”.
„În această seară, sub aceste lumini, ne întâlnim şi cu tristeţea, şi cu speranţa. Cu tristeţea că această boală răpune multe vieţi, dar şi cu speranţa că putem să învingem atunci când conştiinţa apare iar solidaritatea umană i se alătură. Fac parte din această solidaritate cu gândul bun şi cu speranţa că astăzi este o secvenţă a muncii noastre pentru un drum al existenţei oamenilor în sănătate (…). Să dea Dumnezeu să avem parte de ceea ce cu toţii ne dorim – o seară cu dragoste, cu respect şi cu multă speranţă”, a spus ministrul Petre Daea.
Romfilatelia s-a alăturat încă din anul 2005 campaniilor Fundației Renașterea de prevenire a cancerului la sân, prilej cu care a realizat un întreg poștal cu timbru marcă fixă și va continua să se alăture acestor campanii de prevenire a acestei maladii necruțătoare.
Momentul festiv al iluminării în roz a Ministerului Agriculturii a fost urmat de o recepție și o licitație fără strigare pentru strângerea fondurilor necesare pentru achiziționarea unui mamograf ultraperformant la Centrul Medical de Excelență Renașterea.
Marca poștală românească dovedește încă o dată, prin implicarea în susținerea proiectelor caritabile, un actor activ în viața societății românești, îndeplinindu-și misiunea sa de promotor al valorilor umanitare precum solidaritatea și întrajutorarea.