Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

JOCURILE OLIMPICE DE IARNĂ 2018

Romfilatelia este alături de sportivii români participanți la cea de-a XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, PyeongChang 2018 prin introducerea în circulație a unei emisiuni de mărci poștale dedicate acestui eveniment sportiv internațional.

Emisiunea ilustrează patru discipline olimpice. Bobul este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei, schiul alpin este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei, proba de schi fond este prezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei, iar proba săritura cu schiurile este redată pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei.

Jocurile Olimpice de iarnă, organizate de Coreea de Sud pentru prima dată, sunt găzduite în acest an, în perioada 9-25 februarie, de orașul PyeongChang. În această țară a mai avut loc și o ediție a Jocurilor Olimpice de vară, la Seul, în 1988.

PyeongChang este cel de-al treilea oraș asiatic care găzduiește acest eveniment sportiv, după Sapporo (Japonia), în 1972 și Nagano (Japonia), în 1998. Situat în partea nord-estică a Coreei de Sud, într-o regiune muntoasă, localitatea este un faimos centru pentru sporturile de iarnă din această țară. Orașul va fi amfitrion pentru 6.500 de sportivi și oficiali din peste 90 de țări, care vor lua parte la cele 102 întreceri, din 15 discipline.

Anul acesta, uniformele purtătorilor de medalii și însoțitorilor sportivilor sunt inspirate de culorile steagului național al Coreei de Sud – roșu, alb și albastru.

Sportivii medaliați vor primi, în loc de flori, păpușa-mascotă Soohorang. Aceasta va purta pălării de aur, argint sau bronz, precum și o floare de hârtie, cunoscută sub numele de uhsahwa. De asemenea, vor primi și un obiect din lemn împodobit cu scene de pe muntele din PyeongChang, pe care scrie „PyeongChang 2018”, în alfabetul coreean Hangul.

În cadrul evenimentului sportiv sunt incluse 15 discipline, din 7 sporturi: patinaj (patinaj artistic, patinaj viteză și patinaj viteză pe pistă scurtă), schi (alpin, fond, liber, combinată nordică, sărituri cu schiurile și snowboard), bob (bob și skeleton), biatlon, curling, hochei pe gheață și sanie.

Patinajul artistic este unul dintre cele mai vechi sporturi la Jocurile Olimpice de iarnă, fiind inclus în program încă de la prima ediție, din anul 1924 (Chamonix, Franța).

Până în 1972 s-a concurat la simplu (masculin și feminin) și perechi, iar din 1976 s-a introdus proba de dans. Întrecerile masculine de patinaj viteză au debutat și ele tot în 1924, la Chamonix, iar cele feminine au fost acceptate abia în 1960, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Squaw Valley (SUA). Patinajul viteză pe pistă scurtă a avut prima prezență oficială în 1992, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Albertville, Franța.

Întrecerile olimpice de schi alpin, atât cele masculine, cât și cele feminine, au fost incluse în programul olimpic în 1936, la Garmisch-Partenkirchen (Germania).

Cursele de bob 4 persoane au fost introduse în programul olimpic al primei ediții, la Chamonix, în 1924. Cursele masculine de bob 2 persoane au avut loc, în premieră, la Lake Placid (SUA), în 1932, iar cele feminine, la Salt Lake City (SUA), în 2002.

Biatlonul a fost introdus la Jocurile Olimpice de iarnă din 1948, de la Saint Moritz (Elveția), ca sport demonstrativ. În varianta actuală, îl regăsim din 1960, la Squaw Valley, iar pe cel feminin din 1992, la Albertville.

Primele ediții ale Jocurilor Olimpice la care curling-ul a fost inclus pe lista sporturilor au fost cele din 1924, de la Chamonix și din 1932, de la Lake Placid. După acestea, timp de 50 ani, sportul nu s-a mai aflat printre disciplinele olimpice. A apărut, din nou, ca disciplină demonstrativă, în 1988, la Calgary (Canada) și a fost repus în drepturi, ca disciplină olimpică, în 1998, la Nagano.

Hocheiul pe gheață debutează de la prima ediție, în 1924, cel feminin fiind acceptat abia în 1998, la Nagano.

Sania intră în competiție la Innsbruck (Austria), în 1964, atât la feminin, cât și la masculin, iar din 1976 se desfășoară pe aceeași pistă ca și bobul.

România a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice de iarnă la ediția din 1928, de la Saint Moritz. Țara noastră nu a avut reprezentanți la ediția inaugurală de la Chamonix, din 1924, și la competiția din 1960,  de la Squaw Valley.

În 1968, la Grenoble (Franța), România a obținut medalia de bronz, cu bobul masculin 2 persoane, cu echipa formată din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe.

La Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, țara noastră va participa la probele de schi alpin și fond, sărituri cu schiurile, biatlon, bob, sanie și skeleton.

 

Mult succes sportivilor români!

 

Romfilatelia mulțumește Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search