Proiecte Romfilatelia în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
Luni, 28 decembrie 2015, Romfilatelia a primit vizita domnului Adrian Curaj, ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, bun prilej de a reconfirma rolul edcativ al mărcii poştale şi de a aborda tematici filatelice ce pot fi folosite cu uşurinţă în metodologia educaţională din instituţiile româneşti de învăţământ.
În cadrul discuţiilor purtate, au fost creionate viitoare proiecte ale anului 2016, ce doresc să marcheze prin intermediul emisiunilor de timbre dar şi a produselor derivate un scurt istoric al proiectului european ELI-NP, Laserul de la Măgurele, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial, destinată studiilor legate de radiaţia fotonică cu caracteristici extreme.
De asemenea, având în vedere rolul comun al celor două instituţii de susţinere a culturii şi ştiinţei româneşti, se vor discuta în viitorul apropiat proiecte menite să promoveze marca poştală în rândul tinerilor, dar şi colaborări care să cinstească activitatea şi imaginea Ministerului Educaţiei prin intermediul filateliei.
Domnul ministru Adrian Curaj a apreciat laudativ activitatea Romfilatelia şi a exprimat din nou convingerea că rolul educativ al timbrului va contribui la formarea viitoarelor caractere şi a viitorilor cetăţeni.
Având în vedere că filatelia este un hobby cu valoare formativă, Romfilatelia va continua să fie partener al evenimentelor dedicate tinerilor şi sistemului educaţional care contribuie la definirea personalităţii lor.