Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Inovaţie şi Cercetare, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – 45 de ani

mc5t+1vPentru a progresa, oamenii au avut nevoie de invenţii şi descoperiri indispensabile dezvoltării societăţii omeneşti. Fie că au fost din domeniul mecanic, electric, medical, cuantic, spaţial, şi lista ar putea continua, inovaţiile au dus la prosperitatea întregii omeniri.
Aflată într-o permanentă creştere, informatica, ale cărei rădăcini se află înainte de secolul al XX-lea, s-a format ca un domeniu modern, ale cărui limite ne sunt încă necunoscute.
Anul 1945 marchează crearea, de către americani, a primului calculator care avea dimensiunile unei clădiri, astăzi el putând ajunge la dimensiuni miniaturale.
În anul 1955, românul Victor Toma a intrat în istoria informaticii, realizând primul calculator electronic numeric (CIFA-1) din ţările socialiste ale Europei, cu excepţia URSS.
Un reper important în informatica românească îl constituie înfiinţarea în 1970 a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică (ICI), adevărat vârf de lance din domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor din România.
O societate trebuie să se bazeze pe cunoaştere şi tocmai deaceea, misiunea ICI este considerată prioritară în dezvoltarea suportului ştiinţific şi tehnologic din domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor.
În cadrul programelor naţionale şi internaţionale, ICI Bucureşti transferă tehnologie, valorifică rezultatele cercetărilor, desfăşoară activităţi de consultanţă, studii de diagnoză şi prognoză, precum şi editarea de publicaţii de specialitate.
Colaborările cu Academii de ştiinţă, universităţi şi institute similare din România şi alte ţări sunt axate pe dezvoltarea de calcule ştiinţifice de înaltă performanţă, pe infrastructuri tehnologice avansate pentru aplicaţii în medii distribuite, suport pentru servicii publice şi guvernare electronică.
Competenţele cercetătorilor din ICI, portofoliul de proiecte naţionale şi internaţionale contractate, orientarea strategică, precum şi managementul Registrului Naţional de Domenii .ro încă de la înfiinţarea sa, în 1993, fac din această instituţie un adevărat lider naţional în domeniu.
Coordonatele principale ale direcţiilor de cercetare sunt bazate pe introducerea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în sfere de activitate de interes public precum sănătate, mediu şi dezvoltare durabilă, transporturi sau incluziune.
Un important sector de activitate îl reprezintă tehnologiile avansate în dezvoltarea aplicaţiilor în medii distribuite şi infrastructurilor pilot de comunicaţii pentru tehnologia grid (utilizarea unei reţele de calculatoare pentru rezolvarea unei singure sarcini) şi mai nou, sistemele cloud computing.
Alte direcţii importante pentru ICI sunt reprezentate de conţinutul digital, creativitatea şi dezvoltarea personală din domeniul tehnologiilor avansate, dar şi suportul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru dezvoltarea afacerilor şi a industriei, premize fundamentale ale progresului cognitiv şi inovator al societăţii.
Noi modele de afaceri şi structuri organizaţionale, procese de afaceri dinamice, cooperative în reţea, producţie virtuală şi digitală, modele şi tehnologii în ingineria sistemelor şi a produselor software, precum şi sisteme avansate de calcul şi control sunt doar câteva din domeniile care se adaugă celorlalte pentru aputea reda imaginea de ansamblu a ceea ce înseamnă astăzi ICI.
În decursul celor 45 de ani de existenţă, Institutul a avut mai multe denumiri, dar în anul 1990 devine Institutul de Cercetări în Informatică (ICI), astăzi el fiind în coordonarea Ministerului pentru Societatea Informaţională.
Inovaţie, dezvoltare şi progres sau ICI, instituţia căreia Romfilatelia îi dedică emisiunea filatelic㠄Inovaţie şi cercetare, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – 45 de ani“.
Timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei ne introduce în lumea informaticii, subliniind ideea de cercetare în domeniul ciberneticii. Aniversarea celor 45 de ani este tradusă în cod binar, pe ecranul unui calculator de largă utilizare. Incursiunea în istorie se faceprin intermediul imaginii statuetei Gânditorului de la Hamangia, simbol al gândirii, cercetării şi descoperirii continue, obiect de artă aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Naţional de Istorie a României pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Data de aparitie: 2015-06-05

ICI_45ani_box

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search