Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Henri Mathias Berthelot, omagiat de Academia Română și Romfilatelia

Joi, 14 iunie 2018, în Aula Academiei Române a avut loc sesiunea omagială „100 de ani de la Marea Unire. Contribuția Franței și a Misiunii Militare Franceze condusă de Generalul Henri Mathias Berthelot la refacerea, dotarea și instruirea Armatei Române în Primul Război Mondial”. Romfilatelia, prin specificul activității sale, a marcat și de această dată un moment important care se va înscrie în seria evenimentelor în parteneriat cu Academia Română, de celebrare a Centenarului Marii Uniri și a personalităților care au avut o contribuție benefică în realizarea idealului tuturor românilor.

În deschiderea sesiunii, academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, l-a numit pe generalul francez Henri Mathias Berthelot unul dintre prietenii poporului român, un om cu o mare dăruire sufletească, care a fost alături de noi din anul 1916 și până la făurirea granițelor României, după Primul Război Mondial.

Doamna Michèle Ramis, Ambasadorul Franței la București, a amintit despre contribuția importantă a generalului Berthelot la reorganizarea și reconstituirea Armatei Române din Primul Război Mondial, personalitate care ne inspiră și astăzi, filosofia acestuia fiind aplicată în continuare în parteneriatul Franței cu România.

Vicepreședinții Academiei Române, acad. Victor Voicu și acad. Răzvan Theodorescu, Doamna Liliana Țuroiu, Președintele Institutului Cultural Român și prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Președinte-Rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au evocat, de asemenea, personalitatea generalului Henri Mathias Berthelot, unul dintre cei mai importanți generali francezi, care s-a remarcat încă de la început prin inteligența și talentul organizatoric.

Prof. univ. dr. Jean Claude Dubois, nepotul generalului, a transmis un mesaj invitaților și a mulțumit organizatorilor pentru sesiunea omagială excepțională în onoarea generalului Berthelot.

Doamna Cristina Popescu, Director General Romfilatelia, a prezentat plicul special de corespondență în onoarea generalului Henri Mathias Berthelot, o figură emblematică a Primului Război Mondial, care a avut un rol important în istoria României și a relațiilor româno-franceze. De asemenea, a adus în atenția tuturor emisiunea de mărci poștale „Generalul Berthelot pe frontul românesc”, care va intra în circulație în luna noiembrie a acestui an. Emisiunea reprezintă o continuare a relațiilor bilaterale ale României cu Republica Franceză și va coincide cu o serie de evenimente majore: lansarea Sezonului România-Franța 2019, celebrarea celor două Centenare – Centenarul Marii Uniri și Centenarul sfârșitului Primului Război Mondial – dar și preluarea mandatului la Președinția Consiliului Uniunii Europene de către România.

Vă reamintim că pentru anul acesta, sub deviza „Celebrăm Centenarul Marii Uniri. Cinstim valorile României”, Romfilatelia a pregătit o serie de evenimente menite să marcheze acest moment important care a dus la crearea României de astăzi.

 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search