„Și doar a fost ușor de înțeles că cel dintâi lucru pe care trebuie să-l știe bine un Romîn e țara lui: ce este într-însa, cari sînt frații lui și cum e viața ce o duc laolaltă” (Gh. M. Murgoci – „Considerațiuni asupra unei viitoare geografii a țerii”).
Romfilatelia s-a alăturat organizatorilor, prin realizarea unui întreg poștal intitulat „Gheorghe Munteanu-Murgoci, 150 ani de la naștere”.
Gazda acestui eveniment a fost Muzeul Geologic Național, alături de partenerii Asociația Cultural – Științifică „In memorian Gh. M. Murgoci”, Asociația „Tradiția Militară”, Institutul Geologic al României, Asociația Ferdinand, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, Facultatea de Geologie și Geofizică, Romflatelia și Biblioteca Central Universitară „Carol I”.
În prezența reprezentanților muzeului și ai partenerilor acestuia, manifestarea a debutat cu depunerea unei coroane de flori la statuia geologului omagiat, invitat special fiind Profesor Doctor Emil Constantinescu. A urmat o prezentare și descriere a uniformelor militare.
Comemorarea a continuat cu diverse alocuțiuni despre viața și activitatea profesională a geologului Gheorghe Munteanu Murgoci și s-a încheiat cu un vernisaj cu diverse obiecte și fotografii personale aparținând renumitului geolog român.
Romfilatelia va continua misiunea sa de promotor al valorilor naționale, iar timbrul va rămâne, peste timp, un martor tăcut, dar eficient, al evenimentelor naționale.