Romfilatelia abordează tematica Floră, introducând în circulație vineri, 21 octombrie a.c. emisiunea de mărci poștale Flori de grădină. Dalii.
Emisiunea, alcătuită din patru timbre cu valorile nominale de 3 lei, 6,50 lei, 10 lei și 10,50 lei, precum și un plic „prima zi”, ilustrează specia Dahlia variabilis, prezentată în diverse variante cromatice, care corespund unor soiuri diferite.
Originară din America Centrală şi Mexic, a fost adusă în Europa la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ocupând în scurt timp un loc important în preferințele iubitorilor de flori. Istoria formală a daliei începe în Spania, unde Antonio Jose Cavanilles a dat genului denumirea latină, în onoarea lui Andreas Dahl, un botanist suedez și elev al lui Linnaeus.
Diversitatea culorilor, înflorirea succesivă şi toleranţa la substratul de pământ, sunt calităţi ce o fac să fie aleasă aproape în orice compoziţie. Pământul din ţara noastră se pretează fără probleme la cultura daliei.
Daliile, sau gherghinele, cresc bine în soluri fertile. Dalia prezintă inflorescenţe în care aparentele petale sunt de fapt, fiecare, câte o floare.
Romfilatelia mulţumeşte prof. univ. dr. Paulina Anastasiu, Directorul Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” a Universității din București pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Emisiunea va fi disponibilă de vineri, 21 octombrie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:
Tel: 021 / 336 93 92