Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

FLORI DE CACTUS

Romfilatelia vine în întâmpinarea pasionaţilor de floră, prin introducerea în circulaţie a emisiunii de mărci poștale FLORI DE CACTUS.

Cactușii fac parte din familia Cactaceae, care conţine peste 4000 de specii. Cuvântul „káktos” provine  din limba greacă și înseamnă plantă spinoasă.

Datorită depozitării apei în ţesuturi, cactușii mai sunt cunoscuţi și sub denumirea de „cămila verde”.

Originea acestora se găsește în deșerturile Americii, în special Nevada, Arizona, California, Mexic, unde vegetaţia specifică este constituită din cactuși. Ei s-au răspândit în timp în toate deșerturile Terrei, indiferent de forma de relief. Cactușii sunt plante cu o prezenţă continuă datorită capacităţii lor de adaptabilitate. Chiar dacă sunt plante obișnuite cu seceta, cactușii impresionează prin florile superbe, mari, divers colorate și care ne farmecă prin simplitatea lor.

Lophocereus schottii forma Monstruosus, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei, este o mutaţie genetic stabilă, apărută în mod natural, care, deși sterilă, continuă să supravieţuiască în sălbăticie sub forma unor mici populaţii, într-un areal restrâns în nord-estul El Arco, între Mexico și peninsula Baja, pe nisipuri sau pietrișuri fine.

În aceste locaţii, plantele continuă să supravieţuiască, înmulţindu-se vegetativ, prin înrădăcinarea fragmentelor de ramuri care cad pe sol.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei apare ilustrat Opuntia aciculata, cunoscut și ca limba soacrei. Un alt membru al familiei Cactaceae, este o specie foarte răspândită în ţara noastră, în seră, sau apartament. Este originară din nord-vestul Mexicului, sud-vestul SUA, în zone cu ariditate ridicată. Simbolul soarelui la vechii indieni, speciile de Opuntia formează colonii care se întind pe suprafeţe mari în deșertul mexican.

Florile sunt mari, având aproximativ 10 cm în diametru, de culoare galben auriu până la corai, cu petale delicate și parfumate, și pot să apară aproape tot anul, în special, în perioada aprilie-septembrie. Fructele, roșii purpurii, ţepoase, asemănătoare unor pere mici sunt comestibile.

Coryphantha sulcata (Mammillaria sulcata), sau cactusul ananas, este o specie cu dimensiuni mici sau medii, de formă globulară. Spinii, de obicei 9-10, de culoare alb-gălbui, sunt etalaţi în forma unei stele, în așa fel încât planta pare acoperită cu o dantelă albă. Florile acestui cactus au culoarea galben strălucitor cu mijloc portocaliu, cu miros dulceag, pot atinge 6-7.5 cm în diametru și apar spre vârful tulpinii în toată perioada de vară. Ca mai toate speciile de cactuși și Coryphantha, ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei, își schimbă aspectul pe durata vieţii.

Echinocactus horizonthalonius, popular denumit, ca și alte specii ale genului, scaunul soacrei, este un cactus cu tulpina globuloasă, cerată, verde-cenușie, cu coaste rotunjite, late, puţin spiralate. Este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei. Spinii de culoare roșu închis, laţi, tari, ușor încovoiaţi, de 4 cm lungime, sunt grupaţi câte 6-9, la nivelul areolelor. Planta poate ajunge până la dimensiuni de 40-50 cm și va începe să înflorească încă de la sfârșitul primăverii, doar în momentul în care ajunge la maturitate, în general, după vârsta de 10 ani. Florile sale de culoare roz închis pot depăși 3 cm lungime.

 

Romfilatelia mulţumește Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” a Universității din București și domnului fotograf Ionuț-Mihai Floca pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search