Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Flori cu spini ilustrate pe timbrele românești

Florile spinilor_Flowers of the ThornsFrumosul guvernează lumea înconjurătoare. Îl regăsim în viața noastră, înfățișându-ni-se atât în forma sa clasică, atunci când prezența sa este evidentă, dar și într-o formă ascunsă, atunci când apare acolo unde nu te aștepți să-l găsești. Cel mai recent proiect marca Romfilatelia întărește această idee sub titlul sugestiv de Florile spinilor și aduce în atenția publicului specii de flori regăsite în România, caracterizate prin frumusețea florilor, dar și prin armura spinilor care le însoțesc, ambele îmbinându-se însă într-un mod armonios și creând astfel ceea ce privirea umană percepe drept frumos.

Disponibilă spre vânzare începând de joi, 14 ianuarie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, emisiunea filatelică este alcătuită din patru mărci poștale și un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre și minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată.

Plantele reproduse pe timbrele emisiunii sunt răspândite pe mai multe zone și continente ale lumii, țara noastră regăsindu-se printre locurile unde aceste specii pot fi întâlnite.

– Planta Dipsacus fullonum este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei. Având denumirea comună de varga ciobanului, aceasta este nativă în Eurasia și nordul Africii, dar este cunoscută în Americi, sudul Africii, Australia și Noua Zeelandă drept specie introdusă și de obicei buruiană nocivă. Este o plantă viguroasă, cu tulpina înaltă de 50-200 cm, muchiată și spinoasă, iar receptaculul comun conține numeroase flori tubuloase de culoarea lavandei.

– Pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei este reprodusă imaginea plantei Centaurea solstitialis, o plantă anuală din familia Asteraceae, nativă în Bazinul Mediteranei. Așa cum îi spune și numele, înflorește vara târziu, după solstițiu și până la începutul toamnei. Florile sunt de culoare galben intens, de formă alungit globuloasă și prezintă la bază apendici spinoși lungi și ramificați.

– Planta Echinops ruthenicus este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 6,00 lei. Răspândită în Balcanii de Est, Caucaz, Crimeea, Asia de Sud-Vest și Siberia, specia face parte din aceeași familie cu floarea soarelui, familia Asteraceae. Se caracterizează prin frunze pieloase cu segmente adânc serate și spinoase, înălțime de 70 cm și flori globuloase, a căror culoare viu albastră le face ușor de observat vara, pe colinele însorite din țara noastră.

– Timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei reproduce imaginea plantei cunoscute în popor drept osul iepurelui. Având numele științific de Ononis spinosa, aceasta aparține familiei Fabaceae și este un mic arbust, înalt de 30-60 cm, cu rămurelele tulpinii foarte spinoase. Frunzele sunt trifoliate în partea inferioară a tulpinii, iar florile sunt de culoare roz. Planta este răspândită în Europa, Caucaz și Asia Mică.

Pentru realizarea acestei emisiuni de mărci poștale, Romfilatelia adresează mulțumiri Institutului de Biologie al Academiei Române și doamnei Conf. Paulina Anastasiu pentru sprijinul acordat în documentarea proiectului.

* * *

Povestea timbrelor, emise de Romfilatelia începând cu anul 2004, reprezintă o minunată călătorie printre frumusețile și bogățiile României, ilustrând locuri pitorești, instituții de renume, personalități remarcabile ale poporului român, tradiții păstrate din generație în generație, valori și simboluri naționale ce poartă numele României peste granițele țării. Romfilatelia și marca poștală rămân biletul tău către educație, cultură și cunoaștere.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:

Tel: 021 / 337 24 42

anamaria.anton@romfilatelia.ro

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search