Miercuri, 11 mai a.c., Sala Le Diplomat a Hotelului Athénée Palace Hilton a găzduit cea de-a doua ediție a Galei Anuale a Asociației Furnizorilor Casei Regale, eveniment desfășurat în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României și a celor 30 de Membri Fondatori ai Asociației.
În cadrul festivității au fost premiate firme de prestigiu care s-au remarcat prin activitatea desfășurată și prin calitatea produselor fabricate, reprezentanții Asociației Furnizorilor Casei Regale a României oferind Diplome de Excelență acestora.
Romfilatelia a fost invitată să se alăture manifestării, ocazie cu care a prezentat tuturor invitaților cel mai recent proiect de timbre având ca tematică Regalitatea și celebrând o importantă aniversare a Casei Regale a României, respectiv 150 de ani de la fondarea Dinastiei Regale Române.
Emisiunea de mărci poștale cu titlu omonim a fost prezentată de Directorul General Romfilatelia, doamna Cristina Popescu, care a oferit invitaților câteva detalii despre elementele filatelice regăsite în proiect: cele două timbre reproducând simboluri suverane, colița dantelată și plicul „prima zi”, ilustrând într-o frumoasă grafică primele trei generații ale Familiei Regale a României, precum și produsul special, albumul filatelic, realizat în tiraj limitat și într-o compoziție grafică de excepție.
„Imaginea timbrelor și istoria țării vorbesc și vor vorbi de la sine, însă anul 2016 reprezintă un an aniversar pentru Dinastia Regală Română, nu doar prin împlinirea a 150 de ani de la fondarea acesteia, ci și prin aniversarea unor evenimente care au marcat cursul istoric al României. Altfel spus, istoria regală a țării noastre s-a scris și pe timbrul național, fapt pentru care astăzi suntem onorați să o completăm cu o nouă pagină de mare însemnătate.”, a afirmat Directorul General Romfilatelia.
În încheierea momentului filatelic, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a fost invitat să dezvelească panoul filatelic al emisiunii, cu acest prilej oaspeții putând vizualiza și admira elementele aniversare.
Filatelia, cunoscută și ca hobby al regilor, a promovat cu consecvență momente importante din istoria regalității în România, înscriind în patrimoniul filatelic național mari evenimente ale istoriei neamului și contribuind astfel la îmbogățirea tezaurului de valori și simboluri naționale.