Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

FAUNĂ PROTEJATĂ DIN MAREA NEAGRĂ

Romfilatelia continuă seria emisiunilor dedicate Faunei și introduce în circulație vineri, 29 aprilie a.c., emisiunea de mărci poștale Faună protejată din Marea Neagră.

Emisiunea este alcătuită din patru timbre, patru minicoli de 5 timbre cu  vinietă și tabsuri, patru coli de 32 de timbre cu tête-bêche și două plicuri „prima zi”.

 Marea Neagră prezintă caracteristici biologice proprii, cu particularităţi datorate genezei şi trecutului paleogeografic al bazinului pontic, poziţiei sale geografice şi caracteristicilor hidrologice ale fluviilor tributare. Paleta de specii mai redusă comparativ cu diversitatea spectaculoasă a altor mări şi oceane i-a conferit acestui acvatoriu semi-închis şi descrierea de „buzunar sărăcit al Mediteranei”. Astăzi, ecosistemul pontic este într-o stare de echilibru fragil, cu perspective de însănătoşire treptată, fiind gazda multor specii vulnerabile, cu populaţii aflate încă în sub semnul incertitudinii.

Delfinul comun, este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei. Rostrul este lung (10-20 cm) şi pe fiecare jumătate de maxilar are 40-45 dinți conici. Dorsala este înaltă, falciformă și ascuțită, situată la jumătatea corpului, iar pectoralele sunt scurte și larg falciforme; caudala este concavă, cu o crestătură mediană bine marcată. Culoarea corpului este gri-albăstruie spre brun pe partea dorsală, cu o limită laterală în forma literei „V“.

Pisica de mare, este redată pe timbrul cu valoarea nominală de 5,10 lei. Este un peşte cartilaginos înrudit cu rechinul. Trăieşte în regiunea ţărmurilor cu apă mai caldă. La noi se apropie de litoral când apa ajunge la 12°C, căutându-şi loc pe fundurile nisipoase şi retrăgându-se către adânc când apa se răceşte.

Dragonul de mare, este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 10 lei. Are corpul alungit, comprimat, atingând 30-40 cm, acoperit cu solzi relativ mici. Are solzi mici și pe obraji și operculi. Ochii așezați lateral, cu privirea în sus. Botul foarte scurt, prevăzut cu două plăci îndreptate în jos. Gura mare, superioară, cu buza superioară întreruptă la mijloc. Dinții așezați pe un singur rând pe fălci. Linia laterală coboară în regiunea cozii și conține, deseori, ramuri laterale. Țepii primei dorsale și ascuțișurile operculilor sunt foarte veninoși, înțepăturile lor producând grave tulburări în organism.

Câinele de mare (Rechinul) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei. În comparaţie cu rechinii oceanici, câinele de mare, rechinul specific Mării Negre, are o talie mică. Dimensiunile la care ajung masculii, 1 – 1,5 m, sunt mai mici decât cele ale femelelor, care ajung până la 1,7 m. Greutatea exemplarelor oscilează între 6 – 14 kg. Pielea este acoperită cu solzi mărunţi, placoizi.

 Romfilatelia mulțumește reprezentanților Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, specialiștilor Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța și ai Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea filatelică va fi disponibilă începând de vineri, 29 aprilie 2022, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

pr@romfilatelia.ro

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search