Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

FARURI DIN ROMÂNIA

faruri_MFarul, sclipirea de luminã de la ţãrm, reper al navigaţiei costiere, este o construcţie specialã pe care o întâlnim în locuri proeminente, pe malul mãrilor şi oceanelor.
Povestea lui începe în insula Pharos, în Egiptul secolului III î.e.n., ţãrmul periculos al Alexandriei fãcându-i pe oameni sã se gândeascã la o construcţie care sã indice cea mai sigurã cale cãtre port. Astfel, arhitectul Sostratos din Cnidos a ridicat şi „oferit aceastã operã Zeilor Navigatori şi oamenilor care cãlãtoresc pe mãri“.
Cu o înãlţime de 130 metri, Farul din Alexandria a fost mult timp cea mai înaltã clãdire fãcutã de om, Antipater din Sidon numindu-l între cele şapte minuni ale lumii.
Avântul schimburilor comerciale i-a fãcut pe fenicieni şi romani sã construiascã numeroase faruri de-a lungul Mediteranei, a Mãrii Negre şi a Oceanului Atlantic.
Lumina farurilor era iniţial datã de focurile cu lemne, cãrbuni, torţe cu rãşini, apoi de lãmpile cu seu, grãsimi vegetale sau ulei de peşte. Atunci când ceaţa nu lãsa ca farul sã fie vãzut, navele erau avertizate prin bãtãi de clopot sau prin lovituri de tun.
În vremurile de acum, farurile au emiţãtoare radio şi sisteme de reflectare a semnalelor radar ale navelor. Navigaţia modernã a redus importanţa farurilor, nu însã şi farmecul lor.
Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale FARURI DIN ROMANIA, ilustrând doar câteva din cele mai frumoase faruri ale litoralului românesc, pitoreşti şi romantice vestigii istorice, adevãrate bijuterii arhitectonice.

Farul Genovez din Constanţa, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 0,60 Lei, se aflã pe promontoriul peninsular al oraşului. Avându-l ca arhitect pe Artin Aslan, e construit în 1860 de o companie englezã (aceeaşi care a construit calea feratã Constanţa-Cernavodã şi portul Constanţa). Farul (a cãrui înãlţime de la sol este de 14 m), avea lumina instalatã la înãlţimea de 21 de metri de la nivelul apei şi vizibilitatea de 9,5 mile marine. Numele lui vine de la presupunerea cã a fost ridicat pe locul unde ar fi existat un far construit de genovezi în secolul al XIV-lea.

Farul Vechi din Sulina este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 0,80 Lei. Construit în 1856 este primul far românesc. În 1911 a fost modernizat optic, iar în 1946 a fost electrificat. Este amplasat în estul Sulinei având forma unui turn alb de zidãrie, cu o cupolã (vigie) verde, înalt de 17,5 m de la sol şi cu distanţa de vizibilitate a luminii de 12 mile marine.

Farul din Mangalia este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 1,20 Lei. El a fost construit pe plaja din port, în partea de nord-est şi a intrat în funcţiune în anul 1898. Cu o înãlţime de 10 metri, el se prezintã sub forma unui turn de zidãrie rotund care are actualmente o cupolã albastrã. Extinderea şi modernizarea ulterioarã a digurilor au dus la închiderea lui.

Farul de aterizare din Tuzla este ilustrat pe timbrul de 1,60 Lei. Turnul farului, cu înãlţimea de 43,9 m, este un cilindru metalic cu benzi orizontale albe şi negre, având în vârf o cupolã rotundã, albã.
El a intrat în funcţiune în anul 1900, la început cu lãmpi de petrol. A fost modernizat în anii 1946, 1957 şi 1972, iar în anul 1957 a fost electrificat.
Având în vedere pericolul pe care îl reprezintã stâncile din zonã, lumina farului se observã pe mare într-un sector dirijat, farul fiind dotat cu nautofon (semnal acustic). Din cauza eroziunii accentuate a ţãrmului în zonã, cu timpul, construcţia poate fi pusã în pericol.

Farul Alb din Portul Constanţa-Nord este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 8,10 Lei. El este situat pe digul de larg la Km. 2 + 554. Este un turn de granit cu o cupolã albã, înãlţimea lui fiind de 18 m şi vizibilitatea de 10 mile marine. Aflat în funcţiune din 1972 şi acesta este dotat cu nautofon.

Aducem mulţumiri Muzeului Marinei Române, Muzeului „Farul Sulinei“ şi Administraţiei Portului Constanţa pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.

Data Aparitie:2010-03-05

faruri_box

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search