Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

FANTEZIILE FAUNEI

image description

Romfilatelia continuă seria emisiunilor de mărci poștale dedicate Faunei și introduce în circulație, miercuri, 31 august a.c. o emisiune înscrisă ca o premieră filatelică tematică intitulată Fanteziile faunei.

Emisiunea este alcătuită din patru timbre, patru minicoli, un plic „prima zi” și o mapă filatelică specială.

Diversitatea, din mediul natural, se prezintă uneori, aparent, ca rezultat al unui artist creator de forme și culori a căror perfecțiune induce în eroare privitorul care poate atribui unei insecte caracteristici puternic percepute ca aparținând altei specii, precum o floare.

Avem de-a face cu o intervenție naturală, fantezistă, a mediului ambiant, și, drept urmare, cele patru mărci poștale cu imagini de o rară frumusețe sunt prezentate sub un titlu de emisiune definitoriu: Fanteziile faunei.

Emisiunea este specială pentru colecționari și prin faptul ca abordează o dublă tematică – Floră și Faună.

Călugărița orhidee (Hymenopus coronatus), prezentată ca varietate de culori pe timbrele cu valorile nominale de 4 Lei și 10,50 Lei și pe plicul „prima zia emisiunii, este o specie de călugăriță originară din pădurile tropicale din sud-estul Asiei. Prezintă un puternic dimorfism sexual, femelele fiind, uneori, de 2 ori mai mari decât masculii. Coloritul acestei specii, împreună cu forma celor 6 picioare, asemănătoare unor petale, fac această specie un vânător prin ambuscadă excelent.

Călugărița frunză (Deroplatys truncata), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 6,50 Lei, este o specie de călugăriță originară, de asemenea, din pădurile tropicale din sud-estul Asiei. După cum îi spune și numele, seamănă cu o frunză moartă, ceea ce o ajută atât când vine vorba de a se feri de prădători, cât și pentru a-și vâna prada prin ambuscadă.

Călugărița floare (Creobroter gemmatus), redată pe timbrul cu valoarea nominală de 10 Lei, este o specie de călugăriță originară din Asia. Datorită coloritului, se camuflează ușor în coronamentul arbuștilor și al arborilor, unde își așteaptă prada, formată din insecte.

Romfilatelia mulțumește specialiștilor de la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și domnului Alexandru Pintilioaie, specialist entomolog, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search