Romfilatelia introduce emisiunea de mărci poștale Expoziția Filatelică Națională TimFilEx 2023. Evenimentul marchează un secol de la prima expoziție filatelică română și de la primul congres al filateliștilor români, organizat la Timișoara în perioada 22-25 septembrie 1923. Expoziția TimFilEx 2023 se va desfășura în perioada 21-24 septembrie a.c.
Emisiunea, alcătuită din 2 mărci poștale, 1 coliță dantelată și un plic „prima zi”, va intra în circulație joi, 21 septembrie a.c., data deschiderii Expoziției naționale, cu participare internațională, gazdă fiind Universitatea de Vest din Timișoara.
TimFilEx 2023 este organizată de Asociația Filatelică Timișoara sub patronajul Federației Filatelice Române și cu recunoașterea Federației Europene de Filatelie (FEPA), de Universitatea de Vest din Timișoara și se ghidează după Regulamentele Federației Internaționale de Filatelie (FIP) în vigoare.
Prima marcă poștală, cu valoarea nominală de 9 lei, redă un detaliu din clădirea Universității de Vest, asociată cu logo-ul Expoziției.
Universitatea de Vest din Timișoara a fost înființată prin decret regal la sfârșitul anului 1944, în urma unor demersuri ale intelectualilor bănățeni, concretizate printr-un Memoriu adresat Guvernului și argumentând necesitatea înființării unei Universități în Timișoara.
În momentul de față Universitatea are 11 facultăți, oferind 75 de programe de studii universitare, peste 90 de programe de masterat în 34 de domenii de studii academice de licență.
Holul sediului central al Universității, construit, începând cu 1962, sub coordonarea arhitectului Hans Fackelmann, a devenit în ultimii ani, locul predilect unde se desfășoară principalele manifestări filatelice în Timișoara.
Cea de-a doua marcă poștală, cu valoarea nominală de 14 lei, prezintă afișul expoziției din 1923, precum și coperta revistei filatelice timișorene „Der Banater Philatelist”, nr. 8 / 1923.
Colița dantelată a emisiunii având timbrul cu valoarea nominală de 34 lei, prezintă Primăria Veche din Piața Libertății. Ridicată în stil baroc, între 1731-1734, după eliberarea de sub stăpânirea turcească de către Eugeniu de Savoia, Primăria Veche a găzduit administrația locală până după al Doilea Război Mondial. La 1923, Camera de Comerț și Primăria reprezentau un sprijin real și constant al mișcării filatelice timișorene. Centrul Pieței Libertății (Piața de Paradă, Piața Prințul Eugen) este străjuit de statuia Sfintei Maria și a Sfântului Nepomuk, operă a sculptorilor vienezi Blim și Wasserburger în anul 1756.
VĂ AȘTEPTĂM LA EXPOZIȚIA FILATELICĂ TIMFILEX 2023, PENTRU NOUTĂȚI ȘI SURPRIZE FILATELICE!
Romfilatelia mulțumește domnului Marius Muntean, Președintele Asociației Filatelice Timișoara, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Emisiunea va fi disponibilă de Joi, 21 septembrie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:
Tel: 021 / 336 93 92