Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

EXPOZIŢIA FILATELICĂ MONDIALĂ, NEW YORK 2016

EXPO_NY_2016_colita          Respectând tradiţia, oraşul New York este şi în acest an gazda unei manifestări de anvergură mondială din domeniul filateliei.

În perioada 28 mai – 4 iunie 2016 îşi deschide porţile Expoziţia Filatelică Mondială organizată de Societatea Filatelică Americană (APS), care reuneşte, sub deviza „O plimbare în jurul lumii”, peste 50 de administraţii poştale din întreaga lume, precum şi mai mult de 200 dintre cei mai importanţi şi cunoscuţi dealeri din domeniul filateliei mondiale. Alături de aceştia participă reprezentanţi a peste 50 de cluburi şi societăţi filatelice din întreaga lume.

Este a 11-a Expoziţie Mondială Filatelică organizată la New York, prima fiind cea din anul 1913.

Expoziţia se desfăşoară sub înaltul patronaj al Federaţiei Internaţionale Filatelice (FIP) şi al Federaţiei Interamericane Filatelice (FIFA), fiind sprijinită financiar de Societatea Filatelică Americană (APS), Administraţia Poştală a Statelor Unite cât şi de Asociaţia Americană a Dealerilor de Timbre (ASDA).

Manifestarea filatelică newyorkeză îşi propune să promoveze toate ideiele tematice şi originalitatea produselor filatelice la nivel mondial, să stimuleze schimburile filatelice internaţionale.

Totodată, prin această expoziţie, se promovează valoarea educativă şi culturală a filateliei alături de pasiunea colecţionării.

Evenimentul filatelic american expune vizitatorilor colecţia privată a lui John Lennon, membru al celebrei formaţii The Beatles. Colecţia etalează pe foile de expunere 500 de mărci poştale, majoritatea americane şi neo zeelandeze.

În 2005 ele au fost expuse la Muzeul Smithsonian al Poştei Americane din Washinghton.

Lennon şi-a descoperit pasiunea pentru filatelie relativ târziu, în 1950, când a primit clasorul de la vărul său, Stanley Parker.

Coliţa emisiunii marchează participarea României la această Expoziţie şi ilustrează în timbru (prin tehnica timbru în timbru) imaginea mărcii de 27 de parale din seria Cap de Bour, emisă de Moldova în anul 1858. Pe manşeta coliţei sunt ilustrate logoul Expoziţiei, alături de elemente de identitate naţională (poarta maramureşeană).

EXPO_NY_2016_box

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search