Pentru a sărbători unul din evenimentele de marcă din domeniul filatelic, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea Expoziţia Filatelică EUROPHILEX Londra 2015. Această emisiune este un supratipar ce readuce în atenţia publicului Expoziţia Mondială Filatelică din 1990, Londra şi coliţa emisă cu această ocazie.
Expoziţia Mondială de Filatelie Londra 90, una dintre cele mai mari expoziţii filatelice ale vremii, a fost dedicată aniversării a 150 de ani de la primul timbru din lume, cunoscut sub numele de Penny Black.
Actuala expoziţie, EUROPHILEX 2015, sărbătoreşte 175 de ani de la acelaşi eveniment.
… Un petic de hârtie suficient de mare pentru a purta ştampila şi acoperit pe spate cu clei. – Rowland Hill
Aceasta a fost prima menţiune a ceea ce a devenit primul timbru adeziv din lume, Penny Black şi a aparţinut lui Rowland Hill.
Timbrul a fost o mare invenţie britanică ce a revoluţionat comunicaţiile şi a schimbat vieţile oamenilor din întreaga lume. Este greu de imaginat lumea înainte de 1840, atunci când comunicarea era atât de scumpă încât să fie limitată la o mică parte a societăţii. Într-o epocă în care comunicarea este mai importantă decât oricând, această invenţie merită să fie sărbătorită.
Nu este prima dată după 1990 când timbrului Penny Black i se alătură în expoziţie Capul de Bour de 27 parale. Printre piesele filatelice prezentate la Expoziţia EFIRO 2008 în România s-au numărat matriţele originale ale primelor timbre poştale româneşti Cap de Bour (ziarul ieşean Zimbrulu şi Vulturulu pe care sunt francate opt timbre Cap de Bour), Penny Black şi timbre din colecţia reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
EUROPHILEX 2015 este un eveniment de marcă în calendarul filatelic internaţional.
2015 este primul an după 1934, când o expoziţie filatelică internaţională majoră are loc în Londra, în afara ciclului de zece ani stabilit în 1940. Aceasta este, de asemenea, prima expoziţie organizată la Londra, care va avea loc sub patronajul FEPA, Federaţia Asociaţiilor Filatelice Europene.
FEPA a confimat patronajul asupra evenimentului în cadrul congresului său anual de la Paris, Franţa, din data de 10 iunie 2012.
2015 marcheză, de asemenea, 125 de ani de la prima expoziţie filatelică internaţională ce a avut loc la Londra. În mai 1890, a fost organizată o expoziţie pentru a marca 50 de ani de la apariţia Penny Black şi, de atunci, aceste evenimente au devenit o caracteristică obişnuită a peisajului filatelic.
Întâmplător, LONDRA 2015 EUROPHILEX este, de asemenea, a cincisprezecea expoziţie ce va avea loc la Londra.
Coliţa înfăţişează în fundal imaginea palatului Alexandra din Londra, locaţia expoziţiei din 1990, o locaţie istorică. Clădirea, iniţial denumită Palatul Poporului, a fost redenumită pentru a o comemora pe îndrăgita Prinţesă de Wales, Alexandra a Danemarcei, care s-a căsătorit cu Prinţul Edward, pe data de 10 martie 1863.
Se face trimitere către primul timbru din lume, faimosul Penny Black şi primul timbru românesc, Capul de bour, de 27 parale.
Elementele de supratipar ilustrează în folio aur Capul de bour, 27 parale, noul eveniment sărbătorit, EUROPHILEX 2015, locaţia sa, Londra, precum şi noua valoare a timbrului, 9,10 lei.
Data de aparitie: 2015-05-13