Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Europa 2024. Faună și floră subacvatică

Transmis miercuri, 24 aprilie 2024

În acest an, sub genericul Europa 2024, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales o tematică inedită: Faună și floră subacvatică.

Romfilatelia introduce  în circulație miercuri, 24 aprilie, emisiunea de mărci poștale Europa 2024. Faună și floră subacvatică, alcătuită din două mărci poștale, un plic „prima zi”, 2 blocuri filatelice dantelate și 1 mapă filatelică specială în tiraj limitat.

Cele două mărci poștale ale emisiunii (cu valorile nominale de 4 lei și 25 lei) prezintă imagini inedite ale unor pești, repectiv șalăul și somnul, surprinse în mediul lor de viață natural de un scafandru fotograf pasionat. Farmecul imaginilor este amplificat și de prezența plantelor, vizibile doar sub oglinda apelor. Apa se prezintă astfel ca un mediu al simbiozei dintre fauna și flora subacvatică.

Fauna subacvatică reprezintă ansamblul de organisme vii care trăiesc în apă. Aceste organisme pot include pești, nevertebrate acvatice (cum ar fi crustacee, moluște, viermi și echinoderme), mamifere marine (cum ar fi balenele și delfinii), reptile acvatice (cum ar fi broaștele țestoase și șerpii de apă) și multe altele.

Șalăul (Sander lucioperca) este o specie de pește din familia Percidae, originar din Europa și Asia și întâlnit în râuri, lacuri și chiar în ape salmastre (ușor sărate).

Șalăul are culoarea predominant cenușie sau verzui pe spate, cu dungi verticale întunecate și burta albă. Forma corpului este alungită și poate ajunge până la 1 metru în lungime. Recordul de greutate înregistrat pentru această specie este de 20 kg. Ca toate speciile din această familie, șalăul are două înotătoare dorsale, din care prima este prevăzută cu țepi. Această specie de pește preferă apele mai adânci, cu fund nisipos sau pietros și se hrănește în principal cu pești.

Șalăul este o specie apreciată în pescuitul sportiv datorită dimensiunilor mari pe care le poate atinge și a luptei puternice pe care o oferă la prindere. De asemenea, este considerat un pește gustos și este pescuit și pentru consumul alimentar.

Somnul (Silurus glanis) este un pește de apă dulce din familia Siluridae, fiind răspândit în Europa și Asia Mică, unde trăiește mai ales în ape curgătoare, dar și în ape stătătoare curate, cu fund nisipos. Este un pește de talie mare, cu un corp alungit, de obicei de culoare cenușie, cu pete sau marmorații mai deschise. Specia poate atinge dimensiuni impresionante, unele exemplare crescând până la 5-6 metri lungime și ajungând la greutăți de 300-400 kg.

Somnul este pescuit pentru alimentație sau căutat în pescuitul sportiv. În unele țări este crescut în captivitate pentru carne. Carnea este albă, gustoasă, lipsită de oase.

Flora subacvatică reunește plantele acvatice care trăiesc și se dezvoltă sub apă. Acestea pot fi reprezentate de alge și  plante cu flori precum penița apei, sârmulița, cosorul și altele.). Flora subacvatică este esențială pentru ecosistemele acvatice, deoarece furnizează habitat și hrană pentru alte organisme, ajută la oxigenarea apei prin fotosinteză și contribuie la filtrarea și purificarea apei.

Myriophyllum spicatum este o plantă acvatică submersă cu frunze grupate câte 4 în verticile, penat-sectate, având segmente subțiri. Este cunoscută sub numele comun de brădiș, peniță sau prâsnel. În România, această plantă poate fi găsită în lacuri, bălți, râuri și alte corpuri de apă dulce.

Myriophyllum spicatum este considerată o plantă invazivă în multe zone din lume, deoarece poate crește dens și poate perturba ecosistemele acvatice native.

Atât fauna, cât și flora subacvatică sunt interdependente și joacă roluri vitale în menținerea echilibrului și sănătății ecosistemelor acvatice.

Romfilatelia mulțumește scafandrului-fotograf Aurel Cristian Mitrofan, Cercet. Șt. Gr. I Luis Popa, Directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Prof. dr. Paulina Anastasiu, Directorul Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” a Universității din București, pentru colaborarea la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea este  disponibilă de miercuri, 24 aprilie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/.

 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search