Pentru anul acesta, sub genericul Europa 2019, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales tematica Păsări naționale, subiect apreciat de colecționari.
Cele două timbre ale emisiunii de mărci poștale ilustrează Acvila de munte și Ciocârlia de câmp.
Primul timbru, cu valoarea nominală de 1,80 lei, ilustrează Ciocârlia de câmp, iar pe cel de-al doilea timbru, cu valoarea nominală de 19 lei, este reprezentată Acvila de munte.
În plus, emisiunea este completată cu un produs filatelic special, cu medalie. Aversul medaliei redă în prim-plan, imaginea acvilei de munte. Reversul acesteia prezintă, în prim-plan Crucea Eroilor Neamului, proiectată și realizată prin grija Regelui Ferdinand și a Reginei Maria între anii 1926-1928, și dedicată, așa cum stă scris pe placa comemorativă „întru slava și memoria eroilor prahoveni căzuți în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei”.
De asemenea, produsul special include și o reproducere după o gravură artistică (2002), autor Ion Octavian PENDA.
Ciocârlia de câmp (Alauda arvensis) Este o pasăre cântătoare larg răspândită în România, fiind prezentă din luna aprilie până la debutul toamnei. Preferă habitatele de stepă sau câmpie cu vegetație ierboasă abundentă, fiind adesea întâlnită și în zonele cu terenuri agricole.
Coloritul este în general maro deschis, cu pete dese și întunecate, cu abdomen alb și cu marginea posterioară a aripii albicioasă. Pe cap are o creastă mică în comparație cu ciocârlanul, a cărui creastă este mult mai accentuată. Lungimea corpului este de 18-19 cm, iar anvergura aripilor este de 30-36 cm, cu o masă corporală de 45-55 g. Longevitatea maximă atinsă în natură este de până la 11 ani.
Trilurile acesteia pot fi auzite încă de la primele ore ale dimineții, acestea constând în note înalte, repetate în serii lungi. Ciocârlia de câmp este cu atât mai specială, cu cât ea este singura pasăre care cântă în timpul ridicării la mare înălțime, până când nu mai poate fi reperată decât prin nesfârșitul ei cântec.
Sosirea ei simbolizează stabilirea primăverii în locurile unde poposește în anul respectiv. Datorită obiceiului ei de a se ridica în văzduh și de a cânta în înaltul cerului, oamenii au fost fascinați de prezența ei, motiv pentru care ciocârlia a reprezentat un laitmotiv al culturii românești, inspirând compoziții muzicale precum Rapsodia Română a lui George Enescu și numeroase legende populare, fiind prezentată fie ca fiica soarelui, fie ca fata ce s-a îndrăgostit de soare.
Acvila de munte (Aquila chrysaetos). Considerată alături de zăgan (Gypaetos barbatus), mândria de odinioară a Carpaților, cu o anvergură a aripilor cuprinsă între 190-225 cm, acvila de munte aparține uneia dintre cele mai cunoscute specii de pasări răpitoare de pe continent. Este amintită într-o mulțime de legende și povestiri populare românești, cu grijă culese de Simion Florea Marian în Ornitologia Poporană Română, publicată la Cernăuți, în anul 1883, unde apare și sub alte denumiri populare precum: pajură, zgripțoroaică, pajură împărătească, vulturoaică, etc. Acvila de munte nu poate fi considerată neapărat o pasăre specifică munților înalți, după unii cercetători această specie fiind împinsă să părăsească treptat etajul pădurilor de fag și să urce în zone mai înalte, cu ofertă trofică mai scăzută, în principal ca urmare a exploatărilor forestiere masive din ultimul secol. În anii ’50 mai cuibăreau în Carpații românești doar câteva zeci de perechi, în principal pe polițile abrupte ale Bucegilor, Retezatului și Ceahlăului. De asemenea, campaniile de combatere a lupilor cu stricnină, din trecut, au condus la scăderea drastică a efectivelor, acvilele de munte hrănindu-se uneori în timpul iernilor mai grele și cu cadavre de animale.
Prezența imaginii acestei păsări s-a împletit cu istoria și tradiția multor popoare, fiind încă din cele mai vechi timpuri deopotrivă stindard, drapel și simbol al unor imperii și civilizații, adesea considerată ca simbol al norocului.
Simbolul „vulturelui de munte” a fost legat de tradiția istorică a României, pornind de la vulturul primilor voievozi ai familiei Basarab, la stema Principatelor Unite din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, la cea de după obținerea independenței în timpul lui Carol I, ajungând să fie transformată în simbolul României Mari. În prezent, stema statului român are o acvilă în prim plan, având pe cap coroana de oțel a regilor României, dar este ilustrată și în primul cartier al stemei, cel în care se înfățișează stema Munteniei.
Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale și fotografului Silviu Matei.
