Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Europa 2018: PODURI

Sub genericul Europa 2018, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Poduri, tematică selectată pentru acest an de către PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite.

Emisiunea este alcătuită din două timbre. Primul timbru, cu valoarea nominală de 3,50 lei, ilustrează Podul Minciunilor din Sibiu, iar pe cel de-al doilea timbru, cu valoarea nominală de 16,00 lei, este reprezentat Podul Anghel Saligny de la Cernavodă, județul Constanța.

În plus, emisiunea este completată cu un produs filatelic special, cu medalie. Aversul medaliei redă, în prim-plan, portretul inginerului Anghel Saligny (1854-1925), proiectantului podului cu același nume, reproducere după gravura realizată de regretatul artist plastic Octavian Ion Penda, cu un detaliu din structura metalică a podului. Reversul acesteia prezintă, în prim-plan, construcția din piatră a intrării pe pod, flancată de grupul statuar din bronz reprezentând doi dorobanți, simbol al păstrării respectului cuvenit eroilor căzuți în Războiul de Independență.

Podul Minciunilor din Sibiu, un adevărat simbol al orașului, a fost construit în anul 1859, fiind cel de-al doilea pod din Europa realizat din fontă turnată și primul din spațiul românesc. Aflat încă în serviciu, acesta leagă cele două sectoare ale Pieței Mici, permițând legătura dintre Orașul de Jos și Orașul de Sus.

Deoarece podul nu a fost construit pe piloni de sprijin, el a fost denumit în germană Liegenbrücke, în traducere, podul culcat. Localnicii au început să-l numească podul minciunilor deoarece în dialectul săsesc cuvântul culcat (lugenmarchen) este omonimul cuvântului minciună.

Podul, construit pe locul unui turn de poartă, cu o deschidere de 10,40 m, este format din patru arce aplatizate din fontă turnată, reprezentând o premieră tehnică ce asigură și un remarcabil echilibru între structura de rezistență și decorația, realizată prin traforare. Pe latura de sud, cercurile cu diametru maxim sunt decorate cu stema Sibiului, iar cele din partea de nord, cu inscripția 1859, respectiv Fredericus Hütte, numele celui care deținea fabrica unde s-a turnat podul.

Podul Minciunilor constituie o atracție turistică nu numai datorită siluetei sale originale, ci și datorită unor legende în care este prezentat ca o punte fermecată, dispusă să se rupă atunci când o minciună este rostită la traversarea ei, aducând mincinosul cu picioarele pe pământ.

Dincolo de legende, Podul Minciunilor rămâne unul dintre cele mai frumoase poduri din România, din anul 2015 acesta fiind inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Sibiu.

Podul de la Cernavodă, numit inițial Podul Regele Carol I, redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny, proiectantul și executantul podului, a fost construit între 1890 și 1895, pentru a asigura legătura feroviară între București și Constanța. El a fost proiectat la 30 m deasupra Dunării, pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai înalte catarge.

La realizarea acestuia, Saligny a adus două mari inovații: sistemul nou de grinzi cu console, pentru suprastructura podului și folosirea oțelului moale în locul fierului pudlat, ca material de construcție pentru tabliere de poduri.

Podul metalic, cu forma sa zveltă și barele dantelate, este considerat a fi unul din cele mai frumoase din lume. La data inaugurării, în cadrul unor grandioase festivități la care au participat Regele Carol I și Regina Elisabeta, acesta era considerat cel mai mare pod din Europa acelor vremuri și al treilea ca lungime din lume. După ce Regele Carol I a bătut ultimul nit, din argint, s-a zidit în peretele podului documentul inaugurării și a avut loc un serviciu religios.

Trăinicia podului a fost probată prin trecerea unei garnituri de vagoane de marfă cu o viteză de 60 km/h și a unui tren cu oaspeți, cu o viteză de 80 km/h, venit special de la București, timp în care, convins de rezistența acestei opere mărețe, Anghel Saligny a stat cu muncitorii într-o barcă, sub pod. După revenirea pe malul Dunării, Saligny s-a adresat glumeț asistenței: știam eu că o să țină!

Podul Anghel Saligny a fost folosit timp de aproape un secol, până în 1987, când a fost construit unul nou. Podul este înscris pe Lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile „Dorobanții”. 

Romfilatelia mulţumește fotografului George Avanu pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.  

 

PRODUSE SPECIALE:  

Produsul special este realizat în tiraj limitat de 408 exemplare și reunește în tematică comună, produse aparținând filateliei și medalisticii, prin două piese valoroase de colecție: blocul cu două timbre nedantelate al emisiunii și medalia care prezintă pe avers, în prim-plan, portretul inginerului Anghel Saligny (1854-1925), cu un detaliu din structura metalică a podului ce-i poartă numele, iar pe revers prezintă, în prim-plan, construcția din piatră a intrării pe pod, flancată de grupul statuar din bronz reprezentat de doi dorobanți. Certificatul de autenticitate prezintă caracteristicile medaliei, iar blocul emisiunii este numerotat de la 001 la 408.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search