În anul 1880, Portugalia a recunoscut independenţa de stat a României. Cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la acest eveniment, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comunã de mãrci poştale „Ceramicã – Cahle şi Azulejos“.
Magie a focului şi vrajã a pãmântului udat de apa vieţii, modelarea lutului a devenit pentru om primul pas spre artã şi mãiestrie.
Apãrutã pe la 7800 î.Hr. în Orientul Mijlociu, ceramica a fost decoratã dupã aproape douã mii de ani, prin incizii, prin lustruire cu piatra sau prin presare; mai târziu, în jurul anului 1200 î.Hr. s-au folosit şi culorile.
Remarcabila dezvoltare a ceramicii este atestatã în Orientul Mijlociu, în întregul bazin al Mediteranei, cu extindere spre lumea romanã şi Bizanţ.
Atât obiectele destinate nevoilor casnice cât şi cele folosite pentru decorul caselor şi al palatelor vor cunoaşte o continuã diversificare pânã în perioada Renaşterii.
Palate domneşti şi biserici vor fi decorate, pe pereţi, cu cãrãmizi colorate şi smãlţuite. Totodatã apar şi plãci – cahle – destinate confecţionãrii sobelor, ceea ce va duce la dezvoltarea manufacturilor în care olarii realizau aceste piese din lut.
Cahla, placã de pãmânt, arsã în cuptor „la roşu“, micasatã sau smãlţuitã, are formã pãtratã sau dreptunghiularã şi a fost întrebuinţatã la construirea sistemelor de încãlzit şi preparat hrana.
Descoperirile arheologice datând din secolele XIV şi XV au evidenţiat preferinţele elitelor pentru decorarea încãperilor cu sobe construite din cahle.
Ornamentele folosite pe cahle sunt geometrice, zoomorfe, fitomorfe, antropomorfe, heraldice, religioase.
Imaginea reprodusã pe timbrul cu valoarea de 3,10 Lei reprezintã o cahlã din Bistriţa-Nãsãud, de origine sãseascã datând din a doua jumãtate a sec. XIX, fãcând parte din colecţia Muzeului Naţional al Țãranului Român din Bucureşti. Este modelatã prin presarea lutului în tipar, arsã în cuptor, smãlţuitã şi pictatã cu cornul.
Piesa este de formã dreptunghiularã şi este ornamentatã cu motive florale stilizate: margarete, lalele, garoafe, aşezate în câmpul central şi în colţurile acestuia.
Azulejos sunt plãci de ceramicã, decorate şi vitrificate, folosite în acoperirea unor suprafeţe mari, fie în interiorul clãdirilor, fie pe faţadele lor. Azulejo este un cuvânt ce derivã din cel arab al-zulayi (însemnând „piatrã şlefuitã“).
La începutul secolului al XVI-lea, apare la Sevilla, pentru prima oarã, utilizarea plãcuţelor de ceramicã la acoperirea unui perete monumental.
Tehnica folositã în prelucrarea ceramicii a evoluat constant, de la modelele maure, geometrice sau dantelate, la teme cu plante şi animale.
Azulejos constituie unul dintre elementele reprezentative din cultura portughezã, dezvãluind simbioza dintre aceastã culturã, cele europene şi arabe.
Totodatã folosirea azulejos demonstreazã un sens practic prin utilizarea lor ca material termo şi hidroizolant, dar în acelaşi timp şi un mijloc estetic.
Folosite de-a lungul a peste cinci secole şi având un rol determinant în arhitecturã, plãcile ceramice (azulejos) constituie pentru Portugalia nu numai o stare de spirit, dar şi o emblemã.
Imaginea reprodusã pe timbrul cu valoarea nominalã de 2,10 Lei ilustreazã un azulejo, ce dateazã din secolul al XVIII, Lisabona şi face parte din colecţia Muzeului Naţional de Azulejo, din Lisabona.
Data Aparitie:2010-06-30