La puţin timp dupã ce Statul Israel şi-a proclamat independenţa, în mai 1948, România a recunoscut acest fapt. Astfel, România a devenit una din primele ţãri care au recunoscut Statul Israel, iar relaţiile diplomatice s-au stabilit în luna iunie a aceluiaşi an.
În afara spectrului politic, la baza relaţiilor româno-israeliene stau legãturi culturale şi istorice. Imnul naţional al Statului Israel, Hatikva (Speranţa), are unele „influenţe“ româneşti. Se spune cã Naphtali Herz Imber a început sã scrie cuvintele încã de la Iaşi din anii 1876-1878. Mai mult chiar, unii spun cã muzica imnului se bazeazã pe cântecul popular românesc „Carul cu boi“.
Este important de menţionat cã primul ambasador plenipotenţiar israelian acreditat la Bucureşti a fost celebrul pictor Reuben Ruvin, originar din România.
În perioada 2008-2009, Statul Israel organizeazã o serie de manifestãri legate de marcarea a 60 de ani de la redobândirea independenţei şi de relaţii diplomatice neîntrerupte cu România.
În acest context, Romfilatelia şi Administraţia Poştalã a Statului Israel au realizat aceastã emisiune comunã dedicatã întemeietorului Primului Teatru Idiş din Lume, Avram Goldfaden (1840-1909).
„Întâmplarea a vrut sã întemeiez teatrul evreiesc în România, o ţarã cu o populaţie evreiascã ce nu avea idee de literatura dramaticã… Hrana fizicã şi spiritualã a publicului nostru de atunci consta într-un pãhãrel bun de Odobeşti şi din cântece evreieşti.“ (Avram Goldfaden)
Nãscut în 1840 în orãşelul Staro-Konstantin (Rusia), Avram Goldfaden va frecventa heder-ul (şcoala tradiţionalã evreiascã pentru copii). Va învãţa germana, rusa dar şi muzica.
În 1866 terminã şcoala rabinicã din Simferopol, unde va lucra ca profesor, plecând ulterior la Odessa, unde locuieşte în casa unui unchi. Tot în 1866 publicã primul sãu volum de versuri în idiş.
În perioada cât a stat la Odessa îl cunoaşte pe poetul de limbã ebraicã Eliahu Mordehai Werbel cu a cãrui fiicã se va cãsãtori.
În 1869 îi apare volumul „Evreica“ al cãrui cuprins insereazã şi primele sale piese de teatru în idiş „Cele douã vecine“ şi „Mãtuşa Zose“. Pleacã la Munchen în 1875 cu gândul de a studia medicina, dar va renunţa în scurt timp la aceasta.
Dupã o scurtã perioadã petrecutã la Cernãuţi, Golfaden pleacã la Iaşi, chemat de Iţhak Librescu care-l va convinge sã editeze un ziar şi totodatã sã prezinte mici spectacole într-un local, Goldfaden fiind deja cunoscut datoritã cântecelor sale interpretate prin cârciumile frecventate de evrei din oraşele prin care trecuse.
Apariţia lui Goldfaden la Iaşi a produs o puternicã impresie cãci personalitatea sa teatralã însemna totul, el fiind autor, actor, muzician, regizor şi director. Goldfaden era un teatru întreg.
România, Iaşi, 19 august 1876, grãdina lui Șimen Mark, la „Pomul Verde“- locul unde a luat naştere primul teatru în limba idiş din lume a cãrui primã cronicã a fost scrisã de nimeni altul decât de poetul naţional, Mihai Eminescu în „Curierul de Iaşi“ (vineri, 20 august 1876).
„Într-o grãdinã pe uliţa mare s-a deschis un mic teatru de varã, în care se joacã în limba evreiascã… Trupa compusã din vreo şase inşi (toţi bãrbaţi) are un repertoriu caracteristic, care atinge numai viaţa casnicã şi religioasã a evreilor. Astfel, joi, în 19 august, s-a jucat: 1) „Lumea ca un paradis“(cântecel satiric); 2) „Filosoful amorezat şi hasidul (habotnicul) luminat“ (dialog); 3) „Socrul şi ginerele“; 4) „Fişel harabagiul cu rândaşul sãu Sidr“(comedie). Despre piese avem puţine de spus- ele nu prezintã vreun mare interes, dar jocul actorilor a fost excelent… Directorul trupei are un glas simpatic (bariton) şi figurã plãcutã. Ariile sunt evreieşti, iar publicul, compus în mare parte din coreligionari ai actorilor, petrece bine.“
Începând cu acelaşi an, Goldfaden organizeazã turnee cu trupa sa de teatru la Odessa, Brãila, Galaţi, Botoşani, iar la Bucureşti ajunge în 1877, unde joacã pe scena permanentã a salonului „Lazãr Cafegiu“ de pe Calea Vãcãreşti.
O colaborare strânsã în domeniul teatral românesc, a avut-o cu Ion Ghica, Directorul General al Teatrelor din acea perioadã.
Sankt Petersburg, Varşovia, Paris, Lvov sunt doar câteva din oraşele unde Goldfaden s-a fãcut cunoscut prin talentul sau atât de scriitor cât şi de actor.
Ajuns la New York, în 1887, acolo unde erau deja toţi foştii pionieri ai teatrului evreiesc din România, Goldfaden organizeazã o trupã de teatru cu care pune în scenã la „Romanian Opera House“ piesa „Trompeta fermecatã“.
Pleacã din nou în Europa de unde, dupã mai multe peregrinãri prin capitalele bãtrânului continent, se reîntoarce la New York în 1905 unde va scrie, pentru tinerii vorbitori de limbã ebraicã, piesa „David în Rãzboi“, pe care o pune chiar el în scenã, pe muzicã proprie. În martie 1906 are loc premiera acestei piese, primul spectacol în limba ebraicã jucat în America.
Pe 25 decembrie 1907, tot la New York, are loc la „People’s Theatre“, în regia lui Boris Tomaşevski, premiera piesei lui Goldfaden „Bel Ami“, piesã muzical-naţionalã în 4 acte, pe muzica lui H. Friedzel, iar cupletele pe muzica lui Mogulescu. Primitã cu aplauze furtunoase, entuziasm şi cronici favorabile, aceasta a fost ultima piesã la ale cãrei prime cinci spectacole a fost prezent şi Goldfaden.
Pe 9 ianuarie 1908, Avram Goldfaden, pãrintele primului teatru în limba idiş şi cel care a semnat actul de naştere al musicalului american, a pãrãsit spectacolul lumii, fiind înmormântat în cimitirul evreiesc „Washington Cemetery“. Cortegiul funerar a fost impresionant: peste 75 000 de persoane, circulaţia a fost blocatã în Manhattan, iar câteva sute de poliţişti au menţinut ordinea.
Socotindu-l un „Shakespeare“ evreu, ziarul Times din 12 ianuarie 1908 scria: „De când Italia a declarat doliu naţional la moartea poetului Carduci, nici un poet n-a mai avut parte de o înmormântare ca Avram Goldfaden.“
Avram Goldfaden rãmâne o personalitate marcantã a teatrului mondial, lãsând în urma sa peste 60 de piese, multe dintre ele jucându-se şi acum.
Și dacã ar trebui sintetizatã viaţa şi opera lui Avram Goldfaden în doar douã fraze, cele mai nimerite ar fi cele gãsite în „Memoriile“ sale: „ …Aţi râs cu poftã şi v-aţi distrat ascultând glumele mele, iar eu, privindu-vã simţeam cã-mi plânge inima. Acuma, fraţilor, v-am dat o dramã, o tragedie desprinsã din viaţã, plângeţi şi voi – iar inima mea se va bucura!“
Pentru consultanţa documentarã acordatã la realizarea acestei emisiuni filatelice aducem mulţumiri Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, Federaţiei Comunitãţilor Evreieşti din România şi Asociaţiei Evreilor din Iaşi.
Data Aparitie:2009-11-26
