Vara anului 2005. România a fost acoperită de ape. Peste douăzeci de oameni au pierit în vâltoarea apelor. Sute de sate și comune se află sub greutatea apei și a mâlului.
Zeci de mii de sinistrați au fost duși departe de locurile natale. Sute de case au fost rase de pe suprafața pământului măturat de viituri care, în unele locuri, au ajuns chiar și la 9 metri înălțime. Mii de case avariate, zeci de mii de animale au fost luate de puhoaiele dezlănțuite. Drumuri și poduri distruse, apă cât vezi cu ochii.
România plânge și lacrimile ei s-au contopit cu diluviul venit din văzduh.
Situația extrem de gravă a obligat, mai mult ca oricând, o mobilizare a solidarității întregii populații a țării, solidaritate care s-a materializat în ajutoare menite să readucă normalitatea vieții pentru toți cei care au avut de suferit. Să aducă licărul speranței în sufletele triste ale celor ce au pătimit în urma dezastrului care a lovit țara.
“Totdeauna vor fi săraci în țară; de aceea îți dau porunca aceasta:
Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta.”( Deuteronomul, Cap. 15, verset 11)
În sprijinul acțiunilor inițiate cu acordul Guvernului României, Romfilatelia, societate specializată în emiterea și comercializarea mărcilor poștale românești, sub genericul Curcubeul Speranței, pune în circulație prima parte, alcătuită dintr-o marcă poștală uzuală, a emisiunii filatelice Inundații – iulie 2005.
Imaginea timbrului reunește într-o compoziție artistică elementele primordiale – pământul, apa și cerul -pe care apare un curcubeu ca simbol al încetării Potopului și al legământului făcut de Dumnezeu cu Noe.
Sfinxul din Bucegi, simbol al trăiniciei pământului și al neamului românesc, completează mesajul timbrului prin cuvintele Bibliei, înscrise în piatră, care descriu ieșirea uscatului de sub apele care-l acopereau.
Valoarea nominală a mărcii poștale este de 50 bani.
Data Aparitie:2005-08-02