Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

CRÃCIUN 2008

craciun2008_M„Iatã, vã vestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: cã vi S-a nãscut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.“ (Evanghelia dupã Luca 2,10–11)

Ca în fiecare an cu ocazia sãrbãtorilor, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale „Crãciun“.

Naşterea Domnului, tradiţionalul Crãciun, este sãrbãtoarea creştinã celebratã în ziua de 25 decembrie (dupã calendarul gregorian) sau în 7 ianuarie (dupã calendarul iulian) a fiecãrui an. Ea face parte din cele 12 sãrbãtori domneşti (praznice împãrãteşti) ale Bisericilor de rit bizantin, fiind a treia mare sãrbãtoare a anului, dupã cele de Paşti şi de Rusalii, prilej de bucurie, pace şi linişte spiritualã.
Sãrbãtoarea Crãciunului, consfinţitã prima oarã la Roma în anul 354 e.n., are rãdãcini adânci în Cultul soarelui – zeul suprem dãtãtor de viaţã.
Ea este, astfel, sãrbãtoarea vieţii.
Dupã vestea naşterii, adusã Mariei de arhanghelul Mihail, prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi exigenţele trãirii omeneşti. El a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti, ca mijlocitor între Dumnezeu şi oameni .
Din Sfinta Scripturã aflãm cã Iosif şi Maria, mama lui Iisus, au venit din Nazaret în cetatea Bethleemului, dar negãsind loc de gãzduire în cetate au primit adãpost într-o peştera pãstoreascã unde, într-o simplã iesle, s-a nãscut Pruncul Sfânt.
La Naşterea lui s-au deschis cerurile şi Duhul Sfînt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, iar îngerii s-au bucurat împreunã cu pãstorii.
Fiul lui Dumnezeu s-a fãcut om, pentru ca noi sã ne îndumnezeim prin credinţa şi faptele noastre.
Sãrbãtoarea Naşterii Domnului sã ne gãseascã în deplinã sãnãtate şi pace, în lumina blândã a nopţii plinã de glasurile colindãtorilor şi vegheatã de steaua strãlucitoare a Bethleenului, aprinsã deasupra Pruncului ce a devenit Mângâietorul şi Mijlocitorul creştinilor de pretutindeni.
Emisiunea filatelicã a fost realizatã utilizând imagini ale unor icoane şi picturi interioare ale Bisericii centenare Sfântul Silvestru din Bucureşti, cu acordul, bunãvoinţa şi deplina înţelegere a Parohului Bisericii, Pãrintele profesor Nicolae Bordaşiu.

Interiorul bisericii, pictat de unul dintre cei mai mari pictori ai vremii, Costin Georgescu, de al cãrui nume se leagã şi marea frescã a istoriei naţionale de la Ateneul Român, este armonios completat de icoanele maestrului Sorin Dumitrescu şi de „Pantocratorul“ boltei pictat de Ion Grigorescu.

Timbrul cu valoarea nominalã de 1,00 Lei reproduce imaginea icoanei „Naşterea Domnului“ din iconostasul bisericii.

Data Aparitie:2008-11-05

craciun2008_box_rom

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search