Comunicare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 160 ani
Cu ocazia evenimentului aniversar „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – 160 ani de colaborare între profesiile juridice”, Romfilatelia a lansat, astăzi, 30 mai 2022, emisiunea de mărci poştale dedicată prestigioasei instituţii sărbătorite. În cadrul sesiunii aniversare, au susţinut alocuţiuni reprezentanţi ai instanţelor şi autorităţilor judecătoreşti, alături de conducerea instituţiei, doamna Judecător Corina-Alina Corbu, domnul
CIUPERCI NECOMESTIBILE
Romfilatelia dedică colecționarilor și pasionaţilor de micologie noua emisiune de mărci poştale intitulată „Ciuperci necomestibile”, ce va intra în circulație joi, 26 mai a.c. Emisiunea, formată din patru timbre, este completată de un plic „prima zi” și un set de patru cărți poștale maxime, pentru pasionații de maximafilie. Pe timbrele emisiunii sunt ilustrate cele mai
PICTORI AI BANCNOTELOR ROMÂNEȘTI
Romfilatelia, în colaborare cu Banca Naționlă a României și Regia Autonomă Imprimeria Băncii Naționale vă prezintă emisiunea de mărci poștale cu titlul „Pictori ai bancnotelor românești” care se introduce în circulație, vineri, 20 mai 2022, ca o premieră națională alături de o mapă filatelică specială în tiraj limitat. Imaginile ilustrează concepțiile și modalitățile artistice de
In Honorem Eugen Doga 85
Lansarea de carte “Memoria ploilor de vara “ și recitalul extraordinar susținut de Maestrul Eugen Doga au însuflețit viața artistica a orașului Iasi in zilele de 11-13 mai a.c. Romfilatelia in parteneriat cu Primăria Municipiului Iasi i au pregătit o supriza marelui compozitor prin prezentarea întregului postal aniversar alături de invitați, artiști și prieteni
Romfilatelia, recunoaștere și aprecieri la Expoziția Canis 2022
Romfilatelia a fost prezentă, în perioada 6-8 mai, cu exponatul „Rase de câini” în cadrul Expoziției Canis 2022 desfășurat în Timișoara. Câinele este cel mai popular animal de companie din lume şi nu degeaba este supranumit cel mai bun prieten al omului. Este unul dintre cele mai inteligente animale și abilitățile lui continuă să ne
Smaranda Brăescu omagiată de Filatelia românească
București, 12 mai 2022 Într-un cadru solemn și în prezența mai multor oficialități din cadrul armatei române, Statul Major al Forțelor Aeriene Române a organizat evenimentul ce marchează 90 de ani de la recordul mondial absolut stabilit la saltul cu parașuta, Stabilit în anul 1932 de Smaranda Brăescu și reprezintă un moment de mare însemnătate
PĂSĂRI DE NOAPTE
Romfilatelia adaugă la tematica dedicată „Faunei” o nouă emisiune de mărci poștale „Păsări de noapte”, ce va fi introdusă în circulație joi, 12 mai a.c. Emisiunea, formată din patru timbre, are ca elemente filatelice patru minicoli cu cinci timbre și o vinietă, patru coli de 32 de timbre cu tête-bêche, un bloc de patru timbre
Filatelia românească aniversează 15 ani de apartenență la Uniunea Europeană
Astăzi, 9 mai la Centrul InfoEuropa, a avut loc prezentarea albumului filatelic realizat exclusiv de Romfilatelia pentru Ministerul Afacerilor Externe. Parcursul filatelic al mărcii poștale aniversare în Uniunea Europeană a început încă din anul 2005 de la semnarea tratatului de aderare al României la marea familie a Uniunii Europene și se înscrie în patrimoniul filatelic
Romfilatelia, impresii Expo CANIS 2022, Timişoara, 6-8 mai
În urma participării la evenimentele desfăşurate la Muzeul Satului Bănățean, Romfilatelia rămâne cu frumoase amintiri legate de încântătoarele exemplare canine participante în competiții, de publicul entuziast prezent şi la standul Romfilatelia şi de atmosfera plăcută. Rase de câini, precum Ciobănesc Mioritic, Carpatin, de Bucovina, Dalmațieni, Terrier, Collie, Labrador, Dachshund, Corgi, Cocker Spaniel, prezente în competiții,










