Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

CIRCUL BUCUREȘTI

Romfilatelia dedică emisiunea de mărci poștale CIRCUL BUCUREȘTI, acestei instituţii cu tradiţie, care, de-a lungul timpului, prin reprezentaţiile remarcabile ale artiștilor săi, și-a adus contribuţia la dezvoltarea și la includerea circului românesc în elita circului mondial.

Cu o istorie ce își are rădăcinile în antichitate și evoluând spectaculos de-a lungul timpului, circul este acel minunat spectacol al copilăriei ce reunește sub cupola sa adevăraţi artiști.

O scurtă incursiune în evoluţia circului ne dezvăluie prezenţa acestui gen de artă pe toate continentele. Statui din mormintele sacre ale Egiptului, coloane ale cetăţii Teba, ruine din Roma și alte părţi ale Italiei, ca și din sudul Franţei, sunt mărturii peste veacuri ale existenţei acestei arte.

Pe teritoriul ţării noastre, circul își începe povestea odată cu ocuparea Daciei de către romani, atunci când au început să apară primele forme de organizare specifice societăţii romane. Astfel, circul, prezent în amfiteatrele construite de romani, a căpătat rapid o mare popularitate, până în anul începerii retragerii aureliene (271). Ulterior, în condiţiile declinului economic, jocurile de circ au încetat.

În perioada feudală, atât în Moldova cât și în Ţara Românească, divertismentul se manifestă la curţile domnești cu prilejul sărbătorilor religioase sau a altor evenimente de familie. Mai târziu, spectacolele își găsesc locul de manifestare în stradă, în pieţele orașelor sau la bâlciurile tradiţionale.

Unul dintre pionierii circului românesc modern a fost Theodor Sidoli, un italian stabilit pe plaiurile noastre, care își creează o adevărată faimă, mai ales prin numerele de călărie. În 1874, pe locul actualei Berării Gambrinus, Sidoli deschide primul circ autohton profesionist sub denumirea Circul Sidoli.

De la primele sale exprimări și până în zilele noastre, circul a cunoscut atât ani de glorie, cât și ani foarte grei, în special în perioada celor două războaie mondiale.

Anul 1954 reprezintă un moment extrem de important în evoluţia circului din România – înfiinţarea Circului de Stat. Situat iniţial pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în scurt timp, localul a devenit necorespunzător exigenţelor publicului.

Se impunea construirea unui nou edificiu. Pe locul unor foste fabrici de cărămidă și depozite de lemn, își înaltă astăzi cupola Circul de Stat, pe Aleea Circului din sectorul 2 al capitalei.

Actualul sediu, construit în anii comunismului (1960-1961), creaţie a arhitecţilor Nicolae Porumbescu, Nicolae Pruncu și Constantin Rulea, a fost declarat monument istoric în anul 2010.

Clădirea, un ansamblu modern compus din sala de spectacole și anexe, este acoperită cu o cupolă din beton armat, sub forma unei pânze ondulate.

Sala de spectacole are o formă concentrică astfel încât arena circulară cu un diametru de 13 m reușește să capteze toată atenţia spectatorilor.

Indiferent de numele sub care a fost cunoscut, la început Circul de Stat, mai apoi Circul Globus, pentru o scurtă perioadă Circul&Variete Globus, iar astăzi Circul Metropolitan București, sub cupola sa au evoluat de-a lungul timpului artiști remarcabili – acrobaţi, iluzioniști, comici, dresori – care, prin pasiune, muncă asiduă și talent, au creat spectacole complexe, moderne, îndrăzneţe și de excepţie, pantomime, feerii, personaje clasice și tipuri de noi comedii, acrobaţii spectaculoase, contribuind în acest fel la includerea circului românesc în elita circului mondial și ridicându-se la exigenţele tuturor categoriilor de spectatori.

Recunoașterea valorii artiştilor români nu a întârziat să apară. Aceştia au adus acasă, la București, nu mai puţin de trei Clovni de bonz, un Leu de aur și multe alte premii, cele mai multe dintre ele obţinute la prestigiosul Festival de Circ de la Monte Carlo.

Timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei ilustrează afișul unui spectacol din anul 1995.

Timbrul cu valoarea nominală de 4 lei ilustrează o reprezentație cu cai.

Acrobatul contorsionist este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei este reprezentat clovnul, imagine exponențială a circului.

Romfilatelia mulţumește Circului Metropolitan București pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search