Mircea Lucescu, Făuritor de campioni
În semn de respect şi preţuire pentru valorile sportului românesc, sub egida „Români cu care ne mândrim„, Romfilatelia înscrie în proiectul dedicat acestora performanța domnului Mircea Lucescu prin introducerea în circulație a unui întreg poştal. Îndemnul unui mare sportiv şi antrenor: „Victoriile vin și cu spiritul, nu doar cu talentul, iar frumusețea luptei sportive trebuie
Ziua dramaturgiei românești
Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul Dramaturgilor Români și Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Romfilatelia, Universitatea Hyperion și Filiala București – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România au celebrat, miercuri, 13 noiembrie 2019, “Ziua Dramaturgiei Românești”, prin organizarea unei serii de evenimente menite a promova creaţia dramaturgică românească – dezbateri, spectacole de teatru, spectacole










