Author name: alexey

Inovaţie şi Cercetare, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – 45 de ani

Pentru a progresa, oamenii au avut nevoie de invenţii şi descoperiri indispensabile dezvoltării societăţii omeneşti. Fie că au fost din domeniul mecanic, electric, medical, cuantic, spaţial, şi lista ar putea continua, inovaţiile au dus la prosperitatea întregii omeniri. Aflată într-o permanentă creştere, informatica, ale cărei rădăcini se află înainte de secolul al XX-lea, s-a format […]

Romfilatelia a sărbătorit Ziua internațională a copiilor la Palatul Cotroceni

Luni, 1 iunie, de Ziua internațională a copiilor, Romfilatelia a primit invitația de participa la evenimentul organizat de Administrația Prezidențială în spațiul primitor al Palatului Cotroceni. Sute de copii, însoțiți de părinți sau profesori au sosit la Palat încă de la orele dimineții, umplând curtea și coridoarele acestuia cu bucurie și veselie. Dedicat celor mici,

2

Romfilatelia invitată de Federația Comunităților Evreiești din România să participe cu expoziție filatelică la evenimentul-dezbatere „Decalogul- fundament al justiției”

Vineri, 22 mai 2015 Vineri, 22 mai 2015, Federația Comunităților Evreiești din România a organizat la Templul Coral din București, cu ocazia sărbătorii de ȘAVUOT 5775, dedicată primirii Torei de către Moise pe Muntele Sinai, evenimentul – dezbatere intitulat “Decalogul – fundament al justiției”, cu participarea Excelenței Sale, Domnul Președinte Klaus Werner Iohannis și a

Însemne naţionale de stat, timbrul şi moneda, sărbătoresc aniversarea a 145 de ani de existenţă a Monetăriei Statului

Marți, 19 mai 2015, Banca Națională a României a găzduit un eveniment special, dedicat aniversării a 145 de ani de existență a Monetăriei Statului, instituție de prestigiu a statului român. Sala Mitiță Constantinescu, un nume cu rezonanță în istoria monedei naționale, a reunit membri din conducerea Băncii Naționale a României, Băncii Naționale a Moldovei și

145 de ani de la inaugurarea Monetăriei Statului

Romfilatelia dedică emisiunea filatelic㠄145 de ani de la inaugurarea Monetăriei Statului” sărbătoririi acestei instituţii fundamentale româneşti. Monetăria Statului, locul unde se bate şi de unde îşi începe îndelungata călătorie moneda, este una dintre cele mai vechi instituţii ale statului nostru. Importanţa Monetăriei Statului este incontestabilă din punct de vedere cultural, social şi financiar. Monedele

70 de ani de la fondarea Universităţii de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş

Aducând în atenţia publicului unul dintre cele mai prestigioase şi emblematice simboluri ale oraşului Tîrgu Mureş, Romfilatelia celebrează 70 de ani de la fondarea Universităţii de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş, printr-o emisiune filatelică aniversară. În ultimele decenii, multe generaţii de medici şi farmacişti şi-au finalizat studiile în Tîrgu Mureş, excelentele rezultate înregistrate în activitatea

Expoziţia Filatelică EUROPHILEX Londra 2015

Pentru a sărbători unul din evenimentele de marcă din domeniul filatelic, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea Expoziţia Filatelică EUROPHILEX Londra 2015. Această emisiune este un supratipar ce readuce în atenţia publicului Expoziţia Mondială Filatelică din 1990, Londra şi coliţa emisă cu această ocazie. Expoziţia Mondială de Filatelie Londra ’90, una dintre cele mai mari expoziţii

Ziua Victoriei 70 de ani

Romfilatelia dedică emisiunea Ziua Victoriei – 70 de ani aniversării a 70 de ani de la anunţarea capitulării Germaniei naziste, moment considerat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Doi paşi ai capitulării urmau să aibă loc. Primul, pe 8 mai 1945, la Reims, în Franţa, în faţa generalului american Dwight D. Eisenhower. La

Poza 1

Evoluția comunicării omagiată prin marca poștală românească

Miercuri, 6 mai 2015, a avut loc lansarea emisiunii de mărci poștale dedicate excelenței în comunicare și aniversării The Group 10 ani – Excelența în Comunicare. De la tăblițe la tabletă – evenimentul desfășurându-se la sediul agenției de comunicare. La această manifestare a fost prezentă conducerea agenției The Group, Zoltan Szigeti – președinte și Mihaela

Excelenţa în comunicare. De la tăbliţe la tabletă

Istoria comunicării este la fel de veche ca istoria omenirii. Cele mai vechi izvoare istorice care consemnează apariţia scrisului datează din perioada cuprinsă între 6000 şi 3200 î.Hr. Printre acestea se află celebrele Tăbliţe de la Tărtăria, considerate de mulţi cercetători ca fiind cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din lume. Celelalte candidate la

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search