Author name: alexey

Marca poștală militează pentru o planetă verde

Protejarea mediului înconjurător este una dintre cele mai arzătoare probleme ale zilelor noastre, un subiect aflat pe agenda a numeroase organizații și instituții mondiale, pentru a cărui soluționare este nevoie de un efort colectiv la nivel global.   Conservarea mediului înconjurător este imperios necesară pentru o viață adecvată a omului pe Pământ, iar acțiunile care […]

Europa 2016 – GÂNDEŞTE VERDE!

Printre evenimentele internaţionale ale anului 2016 se pregăteşte şi aniversarea a 60 de ani de la primele emisiuni de timbre EUROPA. Cu această ocazie organismul PostEuropa organizat un concurs internaţional de design pe tema Think Green! (Gândeşte verde!), aceasta fiind şi tematica emisiunii Europa 2016. Astfel, ţările membre reproduc desenul câştigător, aparţinând unui artist din

ISTORIA ASTRONOMIEI

950 DE ANI DE LA TRECEREA COMETEI HALLEY OBSERVATĂ ÎN 1066 Istoria astronomiei este istoria ştiinţei care studiază corpurile cereşti, de la simpla observaţie şi până la teoriidespre univers. Astronomia include studiul planetelor şi al sateliţilor acestora, cometelor, meteoriţilor, stelelor, găurilor negre, sistemelor solare şi galaxiilor. Prezenta emisiune de mărci poştale, reprezintă un supratipar al

Istoria Astronomiei predată de marca poștală românească

Istoria astronomiei este istoria științei care studiază corpurile cerești, de la simpla observație și până la teorii despre univers. Astronomia include studiul planetelor și al sateliților acestora, cometelor, meteoriților, stelelor, găurilor negre, sistemelor solare și galaxiilor. Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75-76 de ani. Aceasta

Marca poștală a sărbătorit istoria României în Uniunea Interparlamentară

Luni, 18 aprilie a.c., Palatul Parlamentului a găzduit o sesiune solemnă dedicată aniversării a 125 de ani de la afilierea Parlamentului României la Uniunea Interparlamentară (UIP), organizație mondială ce acționează în favoarea păcii și cooperării internaționale, Romfilatelia alăturându-se ceremoniei prin lansarea unui produs filatelic special.   Emisiunea de mărci poștale România, 125 de ani în

Timbrul național sărbătorește 125 de ani de prezență a României în cadrul Uniunii Interparlamentare

Romfilatelia adaugă patrimoniului românesc de timbre un nou proiect ce înregistrează o importantă aniversare pentru țara noastră, respectiv 125 de ani de prezență a României în cadrul Uniunii Interparlamentare, organizație la nivel mondial ce acționează în favoarea păcii și cooperării internaționale. Denumit inițial Conferința Interparlamentară și ulterior Uniunea Interparlamentară (UIP), acest for mondial a luat

ARIPILE FLORILOR

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 245 exemplare şi este echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii şi setul de 2 plicuri „prima zi” cu ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

ARIPILE FLORILOR

Câţi nu am admirat adeseori jocul neobişnuit al fluturilor pe un câmp cu flori? Frumos coloraţi, cu aripile „pâlpâind”,căutând parfumul, fluturii au fost dintotdeauna una dintre speciile ce au aprins imaginaţia oamenilor, inspirându-i în activităţile artistice. Romfilatelia dedică emisiunea de timbre Aripile florilor acestor simboluri ale frumuseţii delicate şi efemere. O legendă ne spune că

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search