Câţi nu am admirat adeseori jocul neobişnuit al fluturilor pe un câmp cu flori? Frumos coloraţi, cu aripile „pâlpâind”,căutând parfumul, fluturii au fost dintotdeauna una dintre speciile ce au aprins imaginaţia oamenilor, inspirându-i în activităţile artistice.
Romfilatelia dedică emisiunea de timbre Aripile florilor acestor simboluri ale frumuseţii delicate şi efemere.
O legendă ne spune că după ce a creat florile, Dumnezeu a fost rugat de unele dintre acestea să le dea aripi ca să poată să atingă Cerul. Dumnezeu a ascultat ruga acestora şi aşa au apărut pe pământ fluturii. O altă legendă spune că fluturii sunt de fapt îngericu aripi din petale de flori.
Răspândiţi pe toate continentele cu excepţia Antarcticii, fluturii zboară din tundrele arctice, unde vara ţine câteodată doar câteva zile,până în pădurile ecuatoriale şi deşerturi, de la nivelul mării până la limita zăpezilor veşnice de pe munţii înalţi. N-au nevoie decât de soare, de plante de hrană pentru omizi şi, de regulă, de puţin nectar ca sursă de energie pentru adulţi, deşi printre fluturii de noapte se întâlnesc nu puţine cazuri când adulţii n-au altă obligaţie decât reproducerea, renunţând la a se mai hrăni.
Fluturii fac parte dintre insectele cu metamorfoză completă unde între stadiile de larvă şi cel de adult se intercalează cel de pupă (crisalidă). Fluturii şi rudele lor (alte insecte, precum cărăbuşii, muştele, ţânţarii, viespile, furnicile, albinele, lăcustele, libelulele şi multe asemenea) aparţin unui mare grup de animale numit artropode.
Lepidopter este un termen derivat din greaca antică şi înseamnă„aripi solzoase” – aluzie la solzişorii microsopici ce acoperă aripile fluturilor precum ţiglele de pe acoperiş. Solzii aceştia sunt de fapt nişte perişori lăţiţi, iar culorile lor spectaculoase sunt de două categorii – chimice sau fizice. Culoarea alb apare datorită reflecţiei tuturor lungimilor de undă din spectrul vizibil şi se datorează unor solzi plini cu aer.
Pe timbrele emisiunii sunt ilustrate următoarele patru specii de fluturi:
Fluturele de foc al măcrişului (Lycaena dispar)
Dispărut din Marea Britanie încă din 1864, denumirea speciei (dispar) se referă la disparitatea înfăţişării celor două sexe: masculul arămiu metalic, femela gălbui-roşcat-mat pe aripa anterioară, respectiv brun-negricios pe cea posterioară. Pe faţa inferioară cele două sexe sunt similare, fondul albăstrui al aripilor posterioare şi dispoziţia punctelor ocelare permiţând separarea speciei de cele îndeaproape înrudite. Fluturele este ocrotit în UE, deci şi în România.
Albăstrelul de iarbă grasă (Scolitantides orion)
Iniţial, Orion era un personaj din mitologia greacă – un vânător gigant care după o serie de aventuri este transformat în constelaţia omonimă. Justificarea utilizării unui nume de uriaş pentru un fluture mărunt, cât unghia degetului mare, este aceea că autorii care au pus bazele entomologiei în secolul al XVIII-lea au utilizat un sistem mnemotehnic de denumiri inspirate din mitologia greco-romană. Astfel, fluturilor mari şi somptuos coloraţi li s-au atribuit numele unor personaje mitologice de prim rang – cum ar fi Apollo, Ulise sau Ahile – în timp ce speciile mărunte au fost asociate cu personaje din păturile de jos ale societăţii: păstori, vânători, marinari, ţărani.
Albăstrelul Argus (Plebejus argus) este una dintre cele mai comune specii dintr-un grup numit „fluturii cerului” sau „albăstriţe”. Masculul este albastru-metalic, iar femela negricioasă. În România se cunosc zeci de specii. Omizile se hrănesc cu plante din familia leguminoaselor şi, la fel ca la majoritatea speciilor din acest grup, sunt protejate de furnici ce sunt atrase de secreţia unor glande speciale. Denumirea ştiinţifică este o aluzie la numeroasele pete ocelare de pe faţa inferioară a aripilor: Argus e un titan din mitologia greacă, remarcabil prin multitudinea de ochi (o sută!), descris ca având corpul acoperit de ochi.
Mantia împăratului (Argynnis paphia) este un reprezentant tipic al „fluturilor de sidef” – roşcat-gălbui cu şiruri de puncte negre deasupra, iar pe dedesubt cu pete sau linii caracteristice argintii-sidefii, diferite de la o specie la alta. Denumirile ştiinţifice ale diverselor specii de fluturi de sidef sunt în majoritate inspirate din mulţimea de supranume ale zeiţei Afrodita (Venus, la romani). În cazul de faţă denumirea se referă la Afrodita „cea argintie” (argyros, argint în greaca veche) de la templul ei din insula Paphos. Plantele gazdă pentru omizile majorităţii fluturilor de sidef sunt toporaşii, însă femela e remarcabilă prin aceea că nu depune ouăle direct pe planta preferată a omizii, cum este cazul general, ci pe trunchiurile arborilor din vecinătate.
Romfilatelia mulţumeşte specialiştilor şi cercetătorilor din cadrul Geoparcului Dinozaurilor – Ţara Haţegului precum şi fotografului Dan Valentin Palcu pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
