Romfilatelia prezentă la Paris, marți, 5 octombrie 2021 cu ocazia aniversării a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, cu o temă filatelică dedicată Deltei Dunarii, 30 ani în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Cu această ocazie a fost dezvăluit invitațiilor panoul ce ilustrează unul dintre obiectivele protejate UNESCO ale României, Delta Dunării.
Romfilatelia își dovedește încă o dată rolul de mesager al evenimentelor naționale și internationale, timbrul, adevărat ambasador, simbol al diplomației publice culturale.
Emisiunea de mărci poștale a fost realizată de graficianul Mihail Vămășescu în colaborare cu Mircea Cantor, apreciat artist, originar din România, cu sprijinul documentar al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” .
Pe cele două plicuri “prima zi” a emisiunii este reprezentat un peisaj specific Deltei Dunării, ce evocă prezența umană în regiune și o îndeletnicire tradițională a localnicilor – pescuitul.
Foto-credit: Arhivele Diplomatice