Romfilatelia continuă să omagieze personalităţile româneşti de faimă naţională şi europeană care au marcat cultura lumii cu operele lor. În sala „Theodor Pallady”, a avut loc prezentarea panoului filatelic intitulat „Dimitrie Cantemir, 350 de ani de la naştere”, în prezenţa acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, al directorului Bibliotecii, acad. Nicolae Noica, al directorului Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, al doamnei Gabriela Dumitrescu, curatorul expoziţiei. Emisiunea filatelică este dedicată eruditului savant, ajuns pentru scurtă vreme domn al Ţării Moldovei. Spirit enciclopedic, poliglot, a acoperit vaste arii ale cunoaşterii, de la filosofie şi teologie la istorie, lingvistică sau geografie, muzică, etnografie sau matematică.
Evenimentul de astăzi, organizat în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române şi cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, deschide anul omagial închinat lui Dimitrie Cantemir, a cărui operă suscită un real interes pentru cercetători de toată vârstele. Intelectual de mare rafinament, el a avut un drum politic sinuos, fiind nevoit să se retragă în Rusia lui Petru cel Mare după lupta de la Stănileşti (1711), însă creaţia lui a primit aprecierea celor mai de seamă instituţii europene, în anul 1714 Academia din Berlin primindu-l între membrii ei.
Mulţumim pentru colaborare Bibliotecii Academiei Române şi Arhivelor Naţionale ale României!