Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Aniversări istorice

Romfilatelia introduce în circulație vineri, 8 noiembrie a.c. emisiunea de mărci poștale „Aniversări istorice”, dedicată unor evenimente în care se regăsește o personalitate marcantă a istoriei, domnitorul primei Uniri, Mihai Viteazul. Evenimentele au avut loc în: Transilvania și București.

Aniversările istorice, celebrate în această emisiune, sunt: 425 de ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în cetatea Alba Iulia, eveniment care va pregăti prima Unire a Ardealului cu Țara Românească și Moldova și împlinirea a 150 de ani de la dezvelirea statuii marelui domnitor, la București, în prezența domnitorului Carol I și a principesei Elisabeta.

În înțelegere cu monarhul habsburgic Rudolf al II-lea, Mihai Viteazul a intrat cu oastea în Transilvania având ca obiectiv cucerirea acesteia și scoaterea ei de sub vasalitatea Poloniei. Armata care i se va opune era condusă de Andrei Báthory. Bătălia decisivă a avut loc pe 28 octombrie 1599, încheindu-se cu victoria domnitorului Țării Românești. Căzut în mâinile unei cete de țărani secui (luptători de partea lui Mihai Viteazul), Andrei Báthory este ucis la 31 octombrie.

În fruntea oștirii sale de învingători, la 1 noiembrie 1599 (în urmă cu 425 de ani), Mihai Viteazul intră triumfător în Alba Iulia, înregistrând apogeul său politic și militar, urmat mai apoi de proclamarea Unirii Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești sub conducerea unui singur domnitor, în luna mai 1600, când Mihai Viteazul se proclamă „Domn al Munteniei, Ardealului și a toată țara Moldovei”.

Cinstind memoria înfăptuitorului primei Uniri, în urmă cu 150 de ani, Bucureștiul, capitala României, descoperă marelui public, la 8 noiembrie 1874, prima statuie ecvestră a orașului înfățișându-l pe Mihai Viteazul. Autorul lucrării statuare, francezul Albert-Ernest Carrier-Belleuse, a avut ca ghid materialul documentar transmis de Alexandru Odobescu și pictorul Theodor Aman. La 11 septembrie 1877, din dispoziția domnitorului Carol I, de o parte și de alta a statuii, au fost amplasate două tunuri capturate după cucerirea redutei otomane Grivița I, la 30 august 1877.

Imaginile mărcilor poștale reproduc o pictură de Stoica Dumitrescu intitulată „Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia” (valoarea nominală de 25 Lei), o gravură prezentând portretul lui Mihai Viteazul, realizată la 1601 de Aegidius Sadeler, la Praga, lângă o stampă de epocă cu bătălia de la Șelimbăr (valoarea nominală de 6 Lei) și statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul (valoarea nominală de 5 Lei).

Plicul „prima zi” adaugă la un desen al lui Constantin Lecca, aversul unei medalii aniversare dedicată lui „Mihai Vodă Viteazul”.

Romfilatelia mulțumește reprezentanților Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia pentru colaborarea și sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search