Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Al 23-lea Congres UPU – București 2004, România

1629Acestă emisiune este formată din două mărci poștale dedicate celui de-al XXIII-lea Congres al Uniunii Poștale Universale (UPU) care va avea loc la București în anul 2004. României îi revine onoarea de a fi prima țară Est Europeană care găzduiește acest eveniment major ce are loc o dată la 5 ani.

Creată în 1874 prin Tratatul de la Berna, Uniunea Poștală Universală (pe atunci avea numele de Uniunea Generală Poștală) este una din cele mai vechi organizații internaționale, România numărându-se printre cele 22 de țări membre fondatoare.
Tratatul, sugerat pe timbre de imaginea unei cărți deschise, s-a semnat la data de 9 octombrie 1874, dată ce a devenit ulterior Ziua Mondială a Poștei. Din 1878, datorită numărului mare de țări care au aderat, Uniunea Generală Poștală a devenit Uniunea Poștală Universală cu sediul, în continuare, la Berna, în Elveția. În 1948 U.P.U. a devenit intituție specializată a ONU, iar rolul ei este de a promova, prin eficiența operațiilor poștale, comunicarea între popoare.

Sigla UPU, a fost inspirată de monumentul comemorativ inaugurat în 1909 la Berna, operă a sculptorului francez René de St-Marceau, care reprezintă cinci mesageri simbolizând cele cinci continente, care-și transmit scrisori, sugerând astfel circulația poștală pe întregul glob.
Pe celălalt timbru este ilustrată sigla celui de-al XXIII-lea Congres al UPU, ce reprezintă un porumbel voiajor în zbor cu o scrisoare în cioc, simbolizând libertatea de comunicare. Cercul în care se înscriu cele două elemente grafice sugerează ideea de uniune.

Data Aparitie:2004-02-20

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search