În contextul aniversării de anul acesta a Grădinii Botanice din Bucureşti, Romfilatelia introduce în circulaţie prezenta emisiune de mărci poştale. În contextul aniversării de anul acesta a Grădinii Botanice din Bucureşti, Romfilatelia introduce în circulaţie prezenta emisiune de mărci poştale.
Înfiinţată ca instituţie în anul 1860 de către doctorul Carol Davila pe un teren de 7 ha donat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Grădina Botanică din Bucureşti a fost amenajată, începând cu 1884, sub conducerea profesorului doctor Dimitrie Brândză, pe actualul amplasament de lângă Palatul Cotroceni.
Până în anul 1884, profesorul doctor Dimitrie Grecescu şi botanistul Ulrich Hoffman au contribuit nemijlocit la amenajarea spaţiilor şi la dezvoltarea colecţiilor, regăsite în primul catalog de plante publicat în România ce includea în paginile sale 3700 de specii de plante cultivate în aer liber şi în sere.
Medicul, naturalistul şi botanistul român Dimitrie Brândză, împreună cu arhitectul peisagist Louis Fuchs, a realizat o amenajare complexă care includea serele, clădirea Institutului Botanic, toate amplasate într-un spaţiu în care se realizau primele plantări de arbori şi arbuşti. Proiectul de amenajare şi organizare a Grădinii Botanice din Bucureşti a fost finalizat în anul 1891.
După mai multe distrugeri provocate de inundaţii (1892), de trupele germane cantonate în perimetrul ei în timpul Primului Război Mondial şi de bombardamentele anglo-americane din aprilie 1944, Grădina Botanică din Bucureşti a fost înscrisă într-un proiect complex de reamenajare şi modernizare.
Începând cu anul 1954, Grădina Botanică trece sub conducerea Universităţii din Bucureşti, sub a cărei supraveghere încep să se construiască noi sere, noul sediu al Institutului Botanic (1960), un Herbar General, un complex de sere de expoziţie (1976), precum şi noul Muzeu Botanic (1978).
Anul 1994 este anul când Grădina Botanică din Bucureşti primeşte numele profesorului dr. Dimitrie Brândză.
Astăzi, Grădina Botanică din Bucureşti reprezintă un important centru de conservare a diversităţii plantelor, de cercetare ştiinţifică şi învăţământ, precum şi un veritabil centru de educaţie ecologică.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei este ilustrată Clivia miniata (Lindley) Regel. I se mai spune şi Crinul iernii. Este o plantă erbacee, originară din Africa de Sud, cu frunze arcuite, lungi (40-50 cm) şi lanceolate, asemănătoare cu nişte curele late, dispuse sub formă de evantai pe un trunchi scurt. Clivia miniata impresionează prin florile sale deosebite, de culoare portocaliu intens, roşu-oranj sau galben. Acestea au formă de cornet sau trompetă, sunt grupate în inflorescenţe umbrelate, în vârful unei tije lungi şi rigide, deasupra frunzelor. Apar de regulă la mijlocul iernii.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,10 lei este ilustrată Magnolia kobus DC. (magnolia). Este un arbore ornamental termofil originar din Japonia, cultivat în parcuri şi grădini. Înfloreşte abundent primăvara devreme, înainte de înfrunzire. Florile sunt albe, mari, depăşind la înflorirea completă 10 cm în diametru. Frunzele sunt obovate şi dispuse alternativ pe ramurile laterale şi pe lujerii subţiri.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei este ilustrată Strelitzia juncea Link sau Pasărea paradisului, plantă erbacee perenă, originară din Africa de Sud, înaltă de 1-2 m, cu tulpini florifere lungi şi flori mari, spectaculoase, de culoare galbenă sau portocalie. Este o plantă ornamentală de interior, cu perioadă lungă de înflorire, între mai şi octombrie. Este decorativă prin flori şi frunze.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei este ilustrată Hepatica transsilvanica Fuss, denumită popular Crucea voinicului. Această plantă endemică este foarte rară şi creşte doar în Munţii Carpaţi, ea fiind declarată monument al naturii ocrotit prin lege. Hepatica transsilvanica prezintă un rizom lung, orizontal sau oblic, de la extremitatea căruia se formează, în fiecare an, frunzele şi florile. Frunzele sunt trilobate cu lobii crenat lobaţi, lung peţiolate şi pubescente. Florile apar în aprilie-mai, au 3-4 cm diametru, sunt albastre cu petale numeroase. Creşte la munte, în zone umbroase prin păduri şi tufărişuri.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei este ilustrată Dicentra spectabilis (L.) Lemaire. I se mai spune şi Cerceii doamnei. Este o plantă erbacee, perenă, originară din estul Asiei, cultivată în scop ornamental în spaţii în aer liber. Înfloreşte de primăvara devreme până la mijlocul verii. Prezintă frunze adânc divizate şi flori în formă de inimă, caracterizate de prezenţa petalelor pintenate.
Pe coliţa emisiunii de mărci poştale, a cărui timbru are valoarea nominală de 7,60 lei, este ilustrat prof. dr. Dimitrie Brândză.
Aducem mulţumirile noastre conducerii Grădinii Botanice „Dr. Dimitrie Brândză“ pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2010-07-23