Postcrossingul, acasă la Romfilatelia

Vineri, 24 februarie 2017, Romfilatelia a organizat, în sediul său, lansarea oficială a emisiunii filatelice Postcrossing.  La eveniment au participat reprezentați ai managmentului Fabricii de Timbre, filială a Companiei Naționale Poșta Română S.A, numeroși pasionați ai postcrossingului, o parte din echipa implicată în realizarea acestui proiect filatelic și reprezentați mass-media.

Șeful serviciului Editare – Documentare al Romfilatelia, doamna Luminița Toncu, a transmis, în numele Directorului General, doamna Cristina Popescu, urarea de bun-venit oaspeților, amintind că în cei aproape 13 ani de activitate, societatea noastră a propus în repetate rânduri colecționarilor, iubitorilor de filatelie, emisiuni originale și inedite.  „Sub sloganul “O lume într-un timbru”, în emisiunea de față, am încercat să spunem o poveste complexă, îmbinând grafic și stilizat, mesajele și mijloacele de comunicare, cu mijloace de transport. Meritul acestui desing îi aparține machetatorului Răzvan Popescu iar emisiunea, într-un tiraj limitat, este aproape epuizată.” – a menționat doamna Toncu.

În cazul de față, prin Postcrossing, pasionații de timbre, dar și de cărți poștale, se regăsesc într-un singur concept: al bucuriei de a împărtăși emoții, gânduri, impresii, combinând metoda tradițională de comunicare în scris, prin intermediul cărții poștale, cu cel al comunicării online, prin înscrierea pe platforma dedicată comunității postcrossing.

Postcrosserii, din orașe și țări diferite, de profesii și vârste variate prezenți la această lansare au mulțumit Romfilatelia pentru disponibilitatea de a face cunoscută și prin timbrul românesc această pasiune, apreciind în mod special design-ul acestei emisiuni. Panoul cu elementele emisiunii a fost semnat de participanți, iar fotografiile făcute la încheierea evenimentului au fost un motiv în plus de bucurie și entuziasm.
Încă o dată, sub sigla Postcrossing, timbrul românesc va transmite lumii întregi însemnele naționale, ca un adevărat ambasador al valorilor noastre.