MINIATURIȘTI ÎN ARTA BISERICEASCĂ

20.90 lei42.00 lei

Despre Emisiune

În Anul omagial al unității de credință și de neam, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Miniaturiști în arta bisericească, prin care onorează opera artiștilor religioși de pe ambele creste ale Carpaților. Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,90 lei este reprodusă miniatura Cina cea de taină, realizată în anul 1653 de un artist anonim, care activa pe lângă Mitropolia Țării Românești de la Târgoviște, în vremea păstoririi mitropolitului Ștefan. Timbrele cu valorile nominale de 3 lei și 15 lei ilustrează miniaturile Sfânta Treime și Hristos Pantocrator, realizate de Picu Pătruț (1818-1872), artist popular din Săliștea Sibiului.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, domnitorul Țării Românești, Matei Basarab, a sprijinit puternic dezvoltarea culturii, mai ales editarea de carte. În demersul său a fost ajutat și de mitropolitul Ștefan (c. 1600-1668), care a păstorit Mitropolia de la Târgoviște între anii 1648-1653 și 1655-1668.

Din grija și cu finanțarea mitropolitului, a fost copiat în manuscris, în anul 1653, Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Țării Românești. Slujebnicul, sau liturghierul, redă, în limbile slavonă și greacă, rugăciunile liturgice, iar în limba română, rânduielile la diferite slujbe și texte ale părinților bisericii. Textul este îmbogățit cu miniaturi de o rară frumusețe, realizate de un autor anonim. Operele de artă au fost desenate, cel mai probabil, de copistul care a transcris slujebnicul.

Miniaturile sunt realizate în plină pagină, pe jumătate sau sfert de pagină, pe frontispicii, colontitluri. De asemenea, întâlnim și inițiale ornate, care au ca notă dominantă lujerul floral, împletit în jurul elementelor zoomorfe, fitomorfe sau antropomorfe. Ciclul miniaturilor se construiește într-un adevărat discurs teologic, accesibil ochiului. Paginile slujebnicului conțin portrete ale lui Iisus Hristos și sfinților, scene din viață pământească a Mântuitorului etc. Miniaturistul a avut ca surse de inspirație cărți religioase ortodoxe și occidentale din epocă, icoane și picturi murale.

Picu Pătruț este unul dinte cei mai importanți miniaturiști ai Europei din secolul al XIX-lea. El s-a născut în 1818, la Săliştea Sibiului, într-o familie de oieri. A fost atras încă de mic de viața religioasă și a manifestat interes pentru lectură. Prin intermediul oamenilor din sat care practicau transhumanța, a avut acces la cărți din toate zonele românității, ceea ce l-a ajutat să-și dezvolte o bogată cultură laică și religioasă.

Deoarece avea o sănătate firavă, părinții nu l-au trimis în transhumanță, după obiceiul locului, lăsându-l să activeze pe lângă biserica mare din Săliște, ca „aprinzător de candele” (crâsnic). Și-a dedicat astfel întreaga viață Bisericii, perfecționându-se în copierea și ilustrarea cu miniaturi a cărților sfinte. Picu Pătruț a scris și poezii cu tematică religioasă, iar pentru oamenii din satul său a fost un teolog popular.

Picu Pătruț a lăsat posterității peste 40 de lucrări manuscrise, care cuprind opera sa poetică, dramatică, imnuri și copii după texte bisericești, toate acestea ilustrate cu peste 3.000 de miniaturi în culori. Desenele sale impresionează prin finețea artistică și tehnica specială, care sunt susținute de o bună cunoaștere a picturii religioase. Miniaturistul a realizat că, într-o epocă în care știința de carte nu era la îndemâna tuturor, vizualul avea întâietate față de verbal. Prin reprezentările sale, Picu Pătruț a deschis o poartă spre cunoașterea textului biblic, oferind posibilitatea înțelegerii Scripturii prin imagine.

Miniaturile sunt influențate de stilul popular din zona Sibiului: formele de relief, personajele asemănătoare păstorilor, cu căciuli specifice. Sursele sale de inspirație au fost iconografia creștină, picturile de pe bisericile din jurul Săliștei, dar și stampe baroce de epocă. Opera lui Picu Pătruț se remarcă și prin tehnica coloristică, nuanțele alese fiind discrete, nimic nu deranjează privirea.

 

Romfilatelia mulțumește Bibliotecii Academiei Române pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.