20 de ani de activitate (1990 – 2010) – ORGANIZAŢIA SALVAŢI COPIII ROMÂNIA

3.70 lei12.10 lei

Despre Emisiune

salv_copiii_M La împlinirea a 20 de ani de activitate a organizaţiei Salvaţi Copiii România, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale „20 de ani de activitate (1990-2010) – Organizaţia Salvaţi Copiii România“.          Asumându-şi nobila misiune de a se alătura unor instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, de-a lungul timpului, Romfilatelia a sprijinit, prin realizarea unor emisiuni de mărci poştale, campanii umanitare destinate unor categorii sociale cum ar fi nevăzătorii, sinistraţii în urma inundaţiilor, copiii, dar şi luptei împotriva cancerului şi consumului de droguri.
La împlinirea a 20 de ani de activitate a organizaţiei Salvaţi Copiii România, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale „20 de ani de activitate (1990-2010) – Organizaţia Salvaţi Copiii România“.
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, naţională, non-profit, neimplicată politic sau religios, care promovează drepturile copilului din 1990, bazându-se pe activitatea voluntară a membrilor săi. În prezent, desfăşoară programe în 20 de localităţi, are filiale în 12 judeţe şi în Municipiul Bucureşti, peste 6000 de membri şi mai mult de 1000 de voluntari, în majoritate tineri.
Viziunea acestei organizaţii este o lume în care fiecărui copil îi este respectat dreptul la viaţă, protecţie, dezvoltare şi participare.
Misiunea organizaţiei Salvaţi Copiii România are ca obiective obţinerea unor progrese marcante privind modul în care sunt trataţi copiii şi de a produce schimbări imediate şi de durată în viaţa acestora.
Salvaţi Copiii România desfăşoară campanii de informare şi conştientizare în vederea responsabilizării părinţilor, reprezentanţilor legali, profesorilor, comunităţii şi autorităţilor care au îndatorirea de a veni în sprijinul copiilor.
Printre cele mai importante campanii susţinute de Salvaţi Copiii România s-au numărat: Bătaia NU e ruptă din rai, Violenţa naşte violenţă, Implică-te în Combaterea Cerşetoriei, Marea, singura noastră dependenţă, Luna inimilor deschise, Fii un Super Erou.
Salvaţi Copiii România acţionează conform valorilor fundamentale stipulate în Declaraţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Omului şi în Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului. Totodată, este un membru activ al Salvaţi Copiii Internaţional – cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului.
Salvaţi Copiii România s-a alăturat unor importante organisme şi reţele naţionale şi internaţionale care au ca scop respectarea drepturilor copiilor din România şi din alte ţări.

Aducem mulţumiri organizaţiei SALVAŢI COPIII ROMÂNIA pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Data de aparitie: 2010-06-09

salv_copiii_box