100 DE ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR ROMÂNESC LA CLUJ-NAPOCA

15.10 lei34.00 lei

Despre Emisiune

Pentru a omagia două instituții de învățământ românesc emblematice, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj-Napoca”. Emisiunea este alcătuită din două timbre și o coliță nedantelată și va fi introdusă în circulație vineri, 1 noiembrie a.c.

Timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei ilustrează Universitatea Babeș-Bolyai. Universitatea românească din Cluj și-a început activitatea la aproape un an după Marea Unire din 1 decembrie 1918, când reprezentanții românilor votaseră în unanimitate alipirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României.

Universitatea românească și-a definitivat statutul în perioada 12 mai 1919 – 2 februarie 1920. Astfel, la data de 12 mai 1919, o comisie coordonată de către Onisifor Ghibu a preluat în administrarea românilor întreg patrimoniul mobil și imobil al universității maghiare din Cluj. Cursurile în limba română s-au deschis în 3 noiembrie 1919. Universitatea clujeană avea în componență patru facultăți: Drept, Medicină, Litere și Filozofie, Științe. Profesorul Sextil Pușcariu, de la Facultatea de Litere, a fost ales cel dintâi rector român. Printre profesorii de seamă din acești ani trebuie amintiți savanții Sextil Pușcariu, Vasile Pârvan, Alexandru Borza, Iuliu Hațieganu și Petre Sergescu.

Perioada interbelică a fost una dintre cele mai rodnice din viața universității românești din Cluj. Disciplinele studiate au abordat domenii diverse și s-au creat numeroase institute, laboratoare, catedre și seminarii. Universitatea s-a impus rapid în peisajul academic internațional, ea desfășurând o susținută activitate de colaborare științifică și didactică cu instituții similare din Europa și din lume.

Universitatea Babeș-Bolyai este singura instituție multiculturală din țară, cu 21 de facultăți și trei limbi de predare (română, maghiară și germană) și cu numeroase programe în limbi de circulație internațională. La începutul lui 2018, în urma evaluării internaționale QS Star, Universității Babeș-Bolyai i-a fost acordat statutul de universitate internațională de excelență (universitate de 4 stele).

Onorând tradiția de învățământ universitar în limba română, inaugurat la 1919, Universitatea clujeană reprezintă astăzi, așa după cum afirma cu mândrie rectorul Ioan-Aurel Pop, „cea mai mare și mai complexă și, din multe motive și puncte de vedere, cea mai prestigioasă” universitate din România.

Redată pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei se află imaginea sediului Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, considerată, de asemenea, o instituție educațională valoroasă a orașului. Facultatea maghiară de Medicină a fost fondată chiar de la începutul existenței Universității „Ferencz Jozsef” din Cluj, adică în 1872. În perioada 1888-1901 au fost construite clinicile și institutele Facultății.

Imediat după Marea Unire a Transilvaniei cu România, în învățământul superior de medicină și farmacie din Cluj a avut loc o transformare notabilă. În 1919 a fost întemeiată Facultatea românească de Medicină, ca parte componentă a Universității „Daciei Superioare”. Primul decan și organizator al Facultății a fost Iuliu Hațieganu, unul din fondatorii învățământului medical românesc. Datorită inițiativei sale, au fost create noi discipline, precum: semiologia medicală, radiologia, stomatologia și istoria medicinii, care au fost premiere în învățământul medical românesc.

Istoria învățământului clujean de medicină și farmacie a înregistrat o cotitură în 1948, prin desprinderea sa de Universitatea din Cluj și întemeierea Institutului Medico-Farmaceutic. Acesta a avut la început cinci facultăți: medicina generală, pediatria, stomatologia, farmacia și igiena. Cea mai mare pondere a avut-o Facultatea de Medicină.

Începând din 1990, istoria Școlii Clujene de Medicină și Farmacie a înregistrat o dezvoltare rapidă și consistentă. În acel an vechea denumire de I. M. F. a fost schimbată în Universitate de Medicină și Farmacie. Numele lui Iuliu Hațieganu a fost pus pe frontispiciul U.M.F. în 1992, ca semn de respect și considerație pentru întemeietorul ei.

Colița emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, prezintă o splendidă imagine care aparține Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, instituție a Universității Babeș-Bolyai. Odată cu înființarea Universității Daciei Superioare, începând cu anul 1919, profesorul Alexandru Borza, este chemat în cadrul Comisiei Universitare să participe la reorganizarea învățământului biologic superior clujean. Acesta mărește suprafața, deja achiziționată, la 13 ha și organizează, în subordinea Universității, pe baze științifice riguroase, noua Grădină Botanică, care azi îi poartă numele.

Instituția se deschide oficial pentru vizitatori în data de 25 iunie 1925. Ulterior evenimentului, între anii 1930-1935 se mai adaugă clădirea Institutului Botanic, inaugurată oficial în anul 1937 în prezența Regelui Carol II, ce adăpostește în prezent Muzeul botanic și cel mai mare Herbar al României.

Dorința fondatorului a fost ca în această nouă grădină botanică, principiile filogeniei plantelor și fitogeografiei să se împletească armonios cu principiile ecologiei, cu rafinamentul artistic și cu cerințele instruirii publicului.

 

Romfilatelia mulțumește Universității Babeș-Bolyai și Universității de Medicină și Farmacie, ambele din Cluj-Napoca și fotografului George Avanu, pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.